România mondenă: Top 5 milionari burlaci şi sexy. Vezi cine e disponibil!

31 Octombrie 2012
Au milioane de euro în conturi, dar nu şi-au găsit jumătatea. Este vorba despre unii dintre cei mai bogaţi români care sunt burlaci, cu toate că au încercat să scape de acest statut.

Bobby Păunescu s-a despărţit de Monica Bârlădeanu

Până de curând forma un cuplu frumos alături de Monica Bîrlădeanu, însă Bobby Păunescu s-a despărţit de iubita lui. „Deşi suntem absolut hotăraţi să lucrăm în continuare împreună aşa cum am făcut-o şi până acum, prietenii voştri Monica şi Bobby nu mai formează, din păcate, un cuplu“, a scris Monica Bîrlădeanu pe Facebook.

Cei doi au recunoscut abia în anul 2004 că formează un cuplu, dar gurile rele spun că Monica Bârlădeanu şi Bobby Păunescu erau iubiţi încă din anul 2001. Au lucrat împreună la B1 TV, acolo unde Monica şi-a negociat personal salariul chiar cu Bobby, care era manager general. Mai mult, ea a jucat şi în rolul principal al filmului „Francesca“, regizat tot de Bobby Păunescu.

Averea lui Bobby Păunescu se ridică, potrivit „Capital Top 300“, la 400 de milioane de euro, iar „Forbes 500 miliardari“ anunţă că regizorul are în conturi 120 de milioane de euro.

Edward Popescu-Strohlen are o avere de 16 milioane de euro

Protagonistul celui de-al doilea sezon al emisiunii „Burlacul“ trăieşte la Monaco, dar mare parte din afacerile familiei se derulează în ţara noastră. Familia Popescu-Strohlen a părăsit România în urmă cu foarte mulţi ani, iar în anul 1979 au pus bazele unei afaceri în Germania. După Revoluţie, familia a investit în România, în principal în sectorul imobiliar. Edward Popescu-Strohlen nu se regăseşte în „Capital Top 300“, dar are, potrivit „Forbes 500 miliardari“, o avere de 16 milioane de euro.

Dragoş Săvulescu s-a iubit cu Mădălina Ghenea

Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de peste doi ani, însă s-au despărţit spre sfârşitul anului 2011. Se spune că Dragoş Săvulescu a divorţat de soţia lui pentru a fi împreună cu Mădălina Ghenea, fotomodelul convingându-l să se mute împreună în Italia. Mai mult, acţionarul lui Dinamo a fost convins de iubita lui să meargă la sală şi să devină şi el un model.

În momentul în care acesta a încercat să obţină câteva contracte, Mădălina Ghenea l-a părăsit şi el a fost nevoit să revină în România. „A fost o relaţie frumoasă, fără interese, cum s-a scris. Nu am dorit să facem publică relaţia noastră. Despărţirea noastră s-a realizat fără lacrimi, fără vreun moment dramatic, tragic sau comic. Pur şi simplu avem drumuri diferite. Nu m-a părăsit pe mine nimeni, nici eu nu am părăsit pe nimeni. A fost vorba de o decizie comună“, a spus Dragoş Săvulescu la câteva luni după ce relaţia dintre el şi Mădălina Ghenea s-a încheiat.

Averea lui Dragoş Săvulescu este de 10 milioane de euro, potrivit „Forbes 500 miliardari“, în timp ce în „Capital Top 300“ acţionarul lui Dinamo nu se regăseşte.

Ştefan Cristea, cel mai tânăr clujean din „Forbes 500 miliardari“

Tânărul în vârstă de 26 de ani deţine 20% din Arc Parc Industrial, compania principală din portofoliul familiei Cristea, anunţă revista „Forbes“. Familia Cristea a obţinut fonduri europene în valoare de 4,6 milioane de euro, iar averea lui Ştefan este de 8 milioane de euro. Ştefan Cristea nu se regăseşte în „Capital Top 300“.

Radu Mazăre are 44 de ani şi 7 milioane de euro

Primarul Constanţei este o prezenţă excentrică în lumea mondenă, fiind nelipsit de la evenimente la care participă tinere cu forme voluptoase. Radu Mazăre este colecţionar de maşini de epocă şi are o avere de 7 milioane de euro, potrivit „Forbes 500 miliardari“. Nici Radu Mazăre nu a avut loc în „Capital Top 300“.