România mondenă: Copiii de vedetă, talentaţi sau răsfăţaţi?
Irina Columbeanu a fost aleasă Mini Miss Fashion Model
Weekendul trecut, pe litoralul românesc a avut loc Baby Fashion Mamaia, festival în cadrul căruia au fost aleşi Mini Miss şi Mister Litoral 2013. Irina Columbeanu, în vârstă de 6 ani, a fost prezentă pe podium şi a reuşit să câştige titlul de Mini Miss Fashion Model.
Cleopatra Stratan, cântăreaţă de la vârsta de 3 ani
Cunoscutul cântăreţ Pavel Stratan a lansat-o în muzică, în anul 2006, pe fiica sa, Cleopatra, care atunci avea doar 3 ani. Prima piesă a fetiţei a fost „Ghiţă“, melodie ce a avut un succes enorm. Cleopatra Stratan a intrat şi în cartea recordurilor la categoria „Cel mai tânăr artist cu propriul album“, însă succesul ei s-a stins uşor-uşor.
Fiul Mihaelei Rădulescu promovează hainele pentru copii
În anul 2009, Mihaela Rădulescu a lansat, cu ajutorul Danei Budeanu, o colecţie de haine pentru copii. Imaginea colecţiei a devenit Ayan, fiul Mihaelei, care a apărut în toate afişele publicitare, precum un adevărat fotomodel masculin.
Aris, băiatul Andreei Esca, lansat în showbiz de Marius Moga
Fiul Andreei Esca a fost actor, jucând rolul unui astronaut, în videoclipul piesei „Tot mai sus“, cântată de Guess Who şi Marius Moga.
„Aris e foarte simpatic și a jucat foarte bine. Marius s-a întâlnit cu Andreea Esca, l-a văzut pe Aris și mi-a trimis niște poze cu el. Mi-au plăcut din prima și am considerat că e cel mai potrivit“, a spus Iulian Moga, regizorul videoclipului.
„M-am gândit că e bine să meargă la filmări să vadă cât de greu e şi poate o să renunţe“, a spus şi Andreea Esca.
Rania Cristea este model la doar 4 ani
Rania, fetiţa Denisei Nechifor şi a fotbalistului Adrian Cristea, a devenit model la doar 4 ani. Micuţa a urcat pe podium în urmă cu un an, atunci când a prezentat o colegie semnată Cătălin Botezatu.