România mondenă: 7 vedete care se pregătesc de nuntă. Vezi când se căsătoresc!
15 Mai 2012
Pentru orice mireasă ziua nunţii este cea mai importantă zi din viaţă. Este acel eveniment la care a visat încă de pe vremea când se juca cu păpuşile. De aceea, pregătirile pentru nuntă sunt foarte importante. De la alegerea rochiei perfecte, la cel mai frumos buchet şi până la un tort delicios... toate sunt pe lista de priorităţi.
Teo se mărită de ziua ei
Teo Trandafir va organiza atât petrecerea, cât şi cununia religioasă, la Buftea, în cort şi în aer liber. Nunta va avea un aer interbelic, vestimentaţiile mirilor şi ale invitaţilor aducând aminte de stilul anilor '20. Teo se mărită de ziua ei, pe 2 iunie, cu fostul rugbist Constantin Iosef. Vedeta a ales să poarte în ziua cea mare o rochie semnată Liza Panait.
Cristina Şucu, o mireasă tânără
Cristina Şucu se mărită cu iubitul ei, Vlad. Fiica lui Dan şi a Cameliei Şucu a fost cerută de nevastă în timpul unei vacanţe romantice la Veneţia. Acum, Cristina se pregăteşte pentru marele eveniment din septembrie. Tânăra de 21 de ani va avea o adevărată galerie de domnişoare de onoare, foste colege de şcoală de prin diferite colţuri ale lumii. Cristina va avea o nuntă ca-n poveşti, cu o rochie de prinţesă şi o petrecere pe măsură.
Diana Bişinicu, nuntă cu 600 de invitaţi
Artista va îmbrăca rochia de mireasă pe 14 iulie şi şi-ar dori ca în noaptea nunţii să conceapă un copil. La petrecere vor fi invitate aproape 600 de persoane, peste jumătate fiind neamurile miresei. "Restul sunt rudele lui ginerică, presa, vedete", a spus Diana. Petrecerea va avea loc la un restaurant de lux din Mamaia.
Anca Neacşu vrea o nuntă restrânsă
Anca Neacşu, fosta componentă a trupei ASIA, se mărită în această vară. După o perioadă foarte agitată, în care a fost acuzată că a destrămat căsnicia iubitului turc, Anca preferă să facă o nuntă mică. Rochia miresei va purta semnătura designerul Maria Simion şi va costa 4.000 de euro. Anca Neacşu şi turcul Serkan Yaman se vor căsători pe 9 iunie, iar petrecerea va avea loc la Bragadiru.
Sorana vrea să rămână însărcinată după nuntă
Sorana şi soţul ei, Paul s-au căsătorit civil luna trecută, iar cununia religioasă urmează să aibă loc luna viitoare. Cântăreaţa mărturiseşte că îşi doreşte foarte mult un copil, dar nu a rămas însărcinată înainte de nuntă deoarece preferă să se bucure, alături de invitaţi, de acest eveniment special din viaţa ei.
Oana Mizil şi Marian Vanghelie, nuntă în PSD
Povestea de dragoste pe care primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, o trăieşte cu deputatul PSD, Oana Mizil, se va finaliza cu căsătoria dintre cei doi. Oana Mizil a declarat că urmează să se mărite cu Marian. "Ne căsătorim! Nu ne-am ascuns niciodată, pentru că nu aveam de ce să ne ascundem. Suntem nişte oameni liberi care s-au îndrăgostit unul de celălalt", a spus Oana.
Robert Turcescu şi Oana Sârbu pot face nuntă "mâine sau poimâine"
Robert Turcescu şi Oana Sârbu formează unul din cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Sunt împreună de mulţi ani, însă nu au vorbit despre relaţia lor decât în rare cazuri. Întrebat recent, dacă plănuieşte să o ceară de soţie pe cântăreaţă, jurnalistul a răspuns: "Nunta poate să se întâmple mâine, poimâine, peste un an, peste doi, poate să dureze două vieţi. Secretul relaţiei noastre este o alchimie pe care o simţi în momentul în care te îndrăgosteşti foarte tare şi iubeşti extraordinar de mult", a declarat Robert Turcescu.
MAI MULT DESPRE:
casatorie, vedete, teo trandafir, Robert Turcescu, cristina şucu, diana bişinicu, anca neacşu, sorana