România mondenă: 7 vedete care au datorii la bancă. Vezi ce sume au de plătit!

2 Mai 2012

Persoanele publice se bucură de un statut aparte datorită celebrităţii. Primesc haine gratis de la designeri, beau din partea casei prin cluburi şi conduc maşini scumpe pentru reclamă, fără a le cumpăra. Însă, când vine vorba de bani şi de datorii, băncile nu ţin cont de notorietate. În faţa creditorilor, vedetele nu sunt scutite de plata datoriilor.

Lucian Viziru, datorie de 190.000 de euro

În urmă cu ceva ani, pe vremea când criza financiară nu ne lovise, iar Lucian lucra pentru postul Acasă TV, actorul s-a împrumutat de la bancă. Pentru o bună perioadă de timp, Viziru a fost un bun platnic şi şi-a achitat datoriile. Însă, când tatăl său s-a îmbolnăvit de cancer, Lucian a fost nevoit să plătească tratamentul părintelui său, în detrimentul ratelor bancare. Astfel, Lucian a ajuns restanţier, cu datorii de aprope 200.000 de euro. Mai mult, banca solicită executarea silită pe propietăţile imobiliare şi pe venituri.

Angela Similea, datorii de pe urma soţului

Angela Similea riscă să rămână fără mai multe propietăţi din cauză că are probleme cu băncile după moartea soţului său, Victor Surdu. Problemele financiare ale artistei îşi au originea într-un împrumut, de 698.000 de euro, contractat în februarie 2007, de una dintre societăţile fostului său soţ. Acesta nu a reuşit să-şi achite datoriile la bancă şi a refinanţat acest împrumut, astfel că datoria a ajuns la 714.319 euro.  

Liviu Vârciu, datorii pentru un apartament

Liviu Vârciu s-a împrumutat de la bancă pentru a-şi cumpăra un apartament, în Dristor. Artistul vrea ca în acest an să-şi achite integral creditul bancar şi să-şi cumpere un teren, pe care să construiască o casă.

Adelina Pestriţu, credit pe 30 de ani

Fosta soţie a lui Liviu Vârciu, Adelina Pestriţu are şi ea un împrumut la bancă, pe 30 de ani, pentru un apartament cu două camere. Vedeta TV are o rată de 600 de euro pe lună. "Sunt o femeie pe picioarele mele şi mă întreţin singură. Mi-am luat casă în rate şi am făcut un împrumut pe 30 de ani. Este o sumă destul de mare, aşa că nu îmi permit să refuz nici un job care mi se oferă deoarece trebuie să-mi achit rata lunar. Indiferent cât aş fi de obosită, onorez invitaţiile dacă sunt plătită", spune Adelina.

Andrea Marin şi Ştefan Bănică, afaceri păguboase

Andreea Marin şi soţul său, Ştefan Bănică, au împrumutat de la bănci 1.680.000 de euro pentru construcţia unui bloc. Între timp, lucrările s-au finalizat, însă soţii Bănică nu au reuşit să scoată profit de pe urma imobilului. Astfel, cei doi sunt nevoiţi să scoată din buzunare, peste 30.000 de euro, lunar, pentru a-şi plăti ratele. Întrebată despre datorii, Andreea a răspuns: "I-aş invita pe cei care scriu astfel de poveşti să nu ne ducă grija! Nu vom fi niciodată la uşa lor pentru a le cere ajutor",  a comentat vedeta.

Luminiţa Anghel, datorii de 100.000 de euro

Solista Luminiţa Anghel a avut probleme cu banca din cauza unor împrumuturi făcute în 2008, în valoare de 100.000 de euro. Şi pentru că vedeta nu-şi plătea ratele la timp, banca i-a pus sechestru pe o vilă, în valoare de 400.000 de euro.

Cristian Boureanu, procese cu băncile

Cuplul Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel au avut, într-o singură vară, 13 procese de executare silită. Mai multe bănci i-a chemat în judecată, pentru datorii neachitate. Politicianul nu-şi achitase credite de peste 8 milioane de euro.