România mondenă: 6 vedete care s-au pozat dezbrăcate şi însărcinate

26 Februarie 2014
Moda lansată de Demi Moore, în anul 1991, când a pozat însărcinată şi dezbrăcată pe coperta unei reviste, a prins imediat la public, iar vedetele din întreaga lume i-au copiat exemplul.

Astăzi, fie că vorbim despre coperţile revistelor, despre blogurile personale sau despre paginile de Facebook, nu avem cum să nu observăm că acolo există cel puţin o fotografie cu o femeie însărcinată care a pozat sexy.

Carmen Brumă, însărcinată, dezbrăcată şi sexy pe Facebook

Însărcinată în şapte luni şi jumătate, iubita lui Mircea Badea se alătură numeroaselor gravide celebre care şi-au descoperit burtica pentru a poza în pictoriale sexy.

Mândră de corpul său şi pentru a le arăta fanilor că nu s-a îngrăşat mult de când a rămas însărcinată, Carmen a pozat îmbrăcată sumar pentru ediţia din martie a revistei Unica, iar fotografiile au fost postate şi pe pagina de Facebook a lui Carmen Brumă.

Oana Roman, ședință foto curajoasă înainte de naștere

Oana Roman a luat o decizie curajoasă, pozând în lenjerie intimă, într-un pictorial pentru emisiunea "La Măruţă", înainte de a naște. Ea a spus că a acceptat să pozeze în sutien pentru a avea o amintire plăcută din timpul sarcinii.

"Mi-am dorit foarte mult să fac nişte poze pentru mine, să îmi rămână amintire şi am aşteptat cu două zile înainte să nasc, am aşteptat atât de mult că să am burta cât mai mare", a explicat vedeta.

Dana Rogoz, sexy la sfârşit de an

La sfârşitul anului trecut, Dana Rogoz a realizat mai multe fotografii în care apărea cu burtica la vedere. Fiind atunci însărcinată în aproximativ şapte luni, vedeta nu se îngrăşase foarte tare, iar burtica nu era aşa vizibilă.

Andreea Spătaru, cea mai îndrăzneaţă mămică

În urmă cu mai mulţi ani, pe vremea când era însărcinată în şapte luni, Andreea Spătaru a acceptat oferta celor de la Playboy de a poza complet dezbrăcată în paginile revistei. Din spusele celor de la Playboy, pictorialul a fost un real succes.

Andreea Bănică a renunţat de tot la haine

O altă mămică sexy care a renunţat de tot la haine atunci când a fost însărcinată este Andreea Bănică. Artista a acceptat să  se fotografieze goală şi însărcinată pentru o revistă.

Andreea Esca, goală alături de fetiţa ei

Atunci când era însărcinată cu Aris, cel de-al doilea copil al ei, Andreea Esca a realizat cel mai îndrăzneţ pictorial din viaţa ei. Vedeta de la Pro TV s-a fotografiat goală şi însărcinată alături de fiica ei, Alexia, care era de asemenea dezbrăcată.