România mondenă: 5 vedete care stau prost cu sănătatea. Cine ajunge des la spital
Andreea Ibacka
După ce în luna mai a petrecut o noapte sub supravegherea medicilor, frumoasa blondă a fost internată din nou săptămâna trecută. Motivul? Toxiinfecţie alimentară. Aflată pe litoralul românesc pentru a-şi serba ziua de naştere alături de soţul ei, Andreea Ibacka a trecut prin clipe cumplite. Vedeta a ajuns de urgenţă la spitalul Militar din Constanţa cu toxiinfecţie alimentară provocată de o porţie de midii. După câteva zile de supraveghere medicală, Andreea este acum în afara oricărui pericol şi speră să îşi revină complet cât mai curând.
Oana Roman
De când a devenit mamă, Oana Roman a stat mai mult prin spitale decât acasă. După complicaţiile pe care le-a avut după operaţia de cezariană, vedeta a ajuns iar la spital. De data aceasta, mama şi fetiţa au avut probleme de sănătate care au necesitat internare. După ce, duminică, Mioara Roman a leşinat din cauza unui puseu de tensiune şi a fost transportată de urgenţă la spital, a doua zi s-a îmbolnăvit şi Maria Isabela, fetiţa în vârstă de 6 luni a vedetei. Disperată, fiica fostului premier şi-a internat atât bebeluşul, cât şi mama la o clinică privată din Capitală.
Cătălin Botezatu
În ultimul an, designerul a ajuns pe primele pagini ale tabloidelor din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. Sfârşitul lunii ianuarie l-a găsit pe Botezatu internat la o clinică din Turcia, el fiind suspect, pe lângă problemele pe care le are la inimă, că are şi o tumoră la creier. „Eu vreau să fiu discret, dar presa şi televiziunea nu mă lasă să fiu discret. Nu am nimic special. Legat de tensiune, da, aşa e! Am tensiunea foarte mare. Nu ascund faptul că de-a lungul timpului am făcut analize neurologice. Migrenele mele au dispărut o vreme, apoi au revenit. Nu este în niciun caz vorba de o tumoră, ci de altceva. Nu s-a pus problema unei operaţii, pentru că este foarte delicată. Deocamdată se pune problema unui program de liniştire“, a spus Cătălin Botezatu, după ce a ajuns la clinica din Turcia.
Se pare că stilul de viață haotic și-a pus amprenta pe sănătatea lui Bote, acesta fiind sfătuit de medici să fie mai liniştit, deoarece a suferit mai multe preinfarcte de-a lungul timpului. Medicii chiar l-au avertizat pe designer, în urmă cu doi ani, că trebuie să urmeze o intervenție chirurgicală pentru a i se introduce un by-pass, însă acesta a ales să mai amâne operația, sperând că problemele lui se vor rezolva doar cu medicamente.
Adriana Bahmuţeanu
Şi Adriana Bahmuţeanu se numără printre vedetele care petrec o mare parte din timp prin spitale. Cel mai recent incident a avut loc zilele trecute când, aflată în vacanţă în Bulgaria, vedeta a fost nevoită să meargă la spital. "Sunt în Bulgaria, în vacanţă. Am ajuns la un centru medical pentru că am avut un fir de la operaţie ieşit. Medicii m-au avertizat că e posibil să se întâmple asta, dar nu e nimic grav. Se întâmplă ca după o operaţie de anvergură să mai iasă câte un fir. Am fost la medic şi totul e ok. Nu am voie să fac baie, atât ", a declarat Adriana Bahmuţeanu la Antena Stars.
În urmă cu trei săptămâni, Adriana Bahmuţeanu a ajuns de urgenţă la spital unde medicii au decis să o opereze imediat după ce a fost diagnositicată cu hernie ombilicală.
Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu este şi ea o figură cunoscută medicilor, nu numai din paginile tabloidelor, ci din spitale. Pe lângă numeroasele operaţii estetice, vedeta a ajuns în spital şi din cauza problemelor pe care le are cu picioarele, în urma bătăilor primite de la un fost iubit. Cea mai recentă vizită la camera de gardă a fost luna trecută, când Bianca a ajuns la spital cu o rană la picior, obţinută în timpul unui accident casnic.