România mondenă: 5 vedete care au avut probleme cu drogurile. Ce au făcut?
Fostul iubit al Catincăi Roman, prins în timp ce fuma marijuana
Zilele trecute, poliţiştii de la Secţia 16 l-au arestat pe Petre Dumitrescu, fostul iubit al Catincăi Roman, deoarece acesta fuma marijuana în propria maşină, în apropiere de Orăşelul Copiilor din Capitală. Bebe, aşa cum este cunoscut de prieteni, are un copil cu fata lui Petre Roman şi este de meserie stripper.
Nicolae Guţă, acuzat că se droghează
Dana, fosta amantă a manelistului Nicolae Guţă, l-a acuzat pe acesta că se droghează. Deşi acum a negat că s-ar fi drogat, afirmând doar că îi place alcoolul şi bea destul de des, la începutul acestui an, Guţă a afirmat că s-a drogat o dată.
"Am încercat o singură dată, dar nu am avut nimic. Nu a intrat dracu' în mine, nu am fost nici mai potent, nu am simţit nimic. Am vrut să văd şi eu cum e treaba asta, dar m-a durut capul, nimic mai mult", a spus Nicolae Guţă, în luna ianuarie, la Acces Direct.
Raluca Bădulescu, acuzată că îşi cumpără cocaină
La sfârşitul anului trecut, unul dintre dealerii din celebrul dosar "Cocaină pentru VIP-uri" a afirmat că Raluca Bădulescu a cumpărat, nu doar o dată, cocaină de la el. Acesta a afirmat că vedeta achiziţiona câte opt grame o dată, iar un gram costa 100 de euro.
"Nu-l cunosc pe acest om, nu l-am văzut în viaţa mea şi nu am avut de-a face cu aşa ceva", a spus Raluca pentru WOWbiz, precizând că va lua legătura cu avocatul ei pentru a vedea ce este de făcut în acest caz.
Tudor Sişu a ajuns la puşcărie
Cântăreţul Tudor Sişu, fost membru al formaţiei La Familia, în care cânta alături de Puya, a ajuns în trecut după gratii, fiind acuzat că vinde şi consumă droguri. Acum, Sişu este liber şi spune că puşcăria l-a făcut să privească viaţa în alt fel. El afirmă că s-a lăsat de droguri şi că l-a descoperit pe Dumnezeu.
Adrian Mutu, depistat pozitiv la un control antidoping
Pe vremea când evolua pentru Chelsea Londra, iar antrenor îi era Jose Mourinho, Adrian Mutu a trăit cea mai neagră perioadă din viaţa lui. Deoarece se certase cu antrenorul său, acesta a cerut ca românul să fie testat dacă consumă droguri. Din păcate pentru Mutu, la controlul antidoping el a fost depistat poizitiv, întreaga planetă aflând că sportivul consumă cocaină. El a fost dat afară de Chelsea, a ajuns la Juventus Torino, însă cariera lui a luat-o la vale.