România mondenă. 5 ţinute criticate dur de Iulia Albu. Exagerează sau nu?
Iulia Albu este realizatoarea rubricii "WOW sau Bau Bau", de la WOWbiz şi nu scapă nicio ocazie de a se lega de vedetele din România. Uneori aceste comentarii sunt întemeiate, însă în situaţiile de mai jos pot să pară exagerate. Tu ce spui? Exagerează sau nu?
1. Laura Cosoi
Iulia Albu susţine că Laura Cosoi a eşuat lamentabil la nunta ei, criticându-i dur atât rochia de cununie, cât şi pe cea de mireasă.
"Nunta în sine s-a vrut a fi una de bun gust, eşuând însă lamentabil prin alegerea unor aranjamente florale sub orice standard. Probabil că ea şi-ar fi dorit o nuntă în genul pe care a avut-o Kate Moss, elementele pe care le-a adoptat pentru nunta proprie fiind mai mult decât câteva, cum ar fi voalul prins într-un anumit fel, precum şi croiala rochiei şi aplicaţiile pe care evident că nu a fost posibil să le aibă lucrate manual... în fond vorbim despre o mare diferenţă între Galliano şi anumiţi croitoraşi mai mult sau mai puţin vestiţi de prin România. Rochia de cununie este una mai mult decât banală şi aproape ca aş fi "comparat" ideea de nuntă discretă şi ferită de ochii publicului dacă respectiva nu ar fi împânzit presa cu aceste fotografii, precum şi detalii complet inutile despre diferite aspecte până la urmă banale pentru orice mireasă. Mi-a plăcut faptul că la cununia civilă mirele a purtat bretele, chiar dacă ţinuta din biserică a fost una dezamăgitoare. În ceea ce priveşte alegerea buchetului din crin şi motivaţia cum că ar fi florile Sfântului Anton, care este în fapt reală, pot comenta doar că, având în vedere statura sa minionă, mireasa ar fi trebuit să aleagă cu totul alt tip de buchet, chiar dacă înţeleg legătura evidentă între Sfântul care îndeplineşte toate dorinţele şi bucuria Laurei de a se fi îndeplinit cea mai fierbinte dorinţă, afirmată chiar public, aceea de a deveni <<soţie de>>", a explicat realizatoarea rubricii "WOW sau Bau Bau", de la WOWbiz, Kanal D.
2. Carmen Iohannis
Iulia Albu nu s-a putut abţine să nu comenteze din nou ţinuta primei doamne. În urmă cu o lună preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au participat la dejunul oficial oferit de Regele Spaniei. Dineul a avut loc la Palatul Regal din Madrid.
"Rochia cu model învechit, demodat de ani buni, deşi într-o culoare adecvată, nu anulează din păcate efectul comercial dat de croi. Din nou, lipsa mânecilor nu este cea mai bună alegere, nu pentru că doamna Iohannis n-ar avea nişte braţe absolut superbe, ci pur şi simplu pentru că ţinuta are în acest fel un aer "de zi" mai potrivit unei secretare la un party corporativ. Tiparul peplum îi creează un volum inutil în zona abdomenului, iar decolteul şi mâneca scurtă îi lăţesc inutil partea superioară a corpului şi creează o siluetă masivă, foarte departe de conformaţia sa reală. Este atât de simplu să nu dai greş încât găsesc oportun pentru doamna Iohannis angajarea unui absolvent de studii profesionale, cel puţin cu pregătire în domeniul executării unui tipar. În ceea ce priveşte încălţămintea ar fi fost de preferat un model mult mai simplu ca linie, chiar dacă rămâne în discuţie oportunitatea şi chiar protocolul purtării în cadrul întâlnirilor oficiale a încălţămintei cu degetele acoperite", a declarat Iulia Albu, potrivit wowbiz.ro.
3. Mădălina Ghenea
Iulia Albu a criticat dur ținuta pe care a purtat-o Mădălina Ghenea la gala premiilor Cannes de anul acesta.
"Nu era suficient că în 2012 ne-a oripilat cu aceea declaraţie a impresarului ei care spune că Roberto Cavalli i-ar fi creat special o rochie pe care culmea o mai purtase cu un an înainte şi Cheryl Cole. Toate rochiile sunt create special şi nu sunt puse la vânzare. Cu toate acestea, cu un an înainte Cheryl Cole purtase aceeaşi rochie. Şi continuăm cu aceeaşi rochie semnată de Cavalli pe care a purtat-o şi Kim Kardashian care este aproape acelaşi lucru. Ceea ce e foarte interesant e faptul că această rochie e un fel de adaptare a unei ţinute purtate de Cher la prima ediţie a Premiilor Grammy. Cum pe Cavalli nu-l putem bănui de plagiat, putem să bănuim această încercare din nou a Mădălinei Ghenea de maxim insucces. Nu înţeleg de ce nu a putut acea rochie să aibă în zona sânilor o aglomeraţie mai mare de perluţe, nu acel sutien odios. Indiferent cine ar fi scris despre această apariţie, s-a scris doar pentru că era o rochie transparentă", spune Iulia Albu.
4. Andreea Raicu
Nici Andreea Raicu nu a scăpat de criticile Iuliei Albu, care îi reproşează faptul că poartă lucruri copiate.
"Are ceas, că poate lua şi ea un minus cinci. Nu îmi place cum este îmbrăcată Andreea Raicu. Se încăpăţânează să poarte aceste lucruri copiate. Oare o mănâncă între sâni şi şi-a pus decoletul ăla? Îi vine bine totuşi, că are o siluetă bună, dar rămâne în acelaşi canon al ei. Ceasul nu se poate purta niciodată aşa şi numai pentru acel ceas îi dau minus infinit", critică Iulia Albu.
5. Andra
Vedeta a fost criticată aspru pentru rochia aleasă la nunta Andei Adam.
"Andra poartă accesorii D&G, iar rochia este o copie. Poate să fie cea mai dulce persoană din lume. Putea foarte bine să poarte o rochie simplă, nu era nicio problemă. Şi ea are un fel de body. Există anumite diferenţe, normal, că nu putem să copiem o rochie de vreo 140 de milioane de lei vechi. Există o mare diferenţă de calitate", a spus Iulia Albu la Teo Show.