România mondenă: 5 perechi de vedete care s-au cuplat la locul de muncă
Mircea Badea şi Carmen Brumă s-au cunoscut „Noaptea târziu“
Cele două vedete TV se cunosc din anul 1999, atunci când Oreste le-a făcut cunoştinţă, iar din anul 2000 au lucrat împreună, la emisiunea „Noaptea târziu“. La acea vreme, realizatorul fusese întrebat pe cine preferă dintre cele două asistente ale sale, Adina Halas şi Carmen Brumă, Badea afirmând că o place pe Carmen.
Cu toate că au evitat destul de mult timp să se afişeze împreună, Mircea Badea şi Carmen Brună au apărut până la urmă la braţ la evenimente mondene şi au participat ca un cuplu la mai multe castinguri.
CRBL şi soţia sa s-au cunoscut la „Dansez pentru tine“
Eduard Mihai Andreianu (CRBL) şi soţia sa, Elena, s-au cunoscut în prima ediţie a show-ului „Dansez pentru tine“, iar faptul că ea îi era coregrafă i-a făcut pe cei doi să se apropie foarte mult şi să se îndrăgostească unul de altul.
La aproximativ un an după ce s-au cunoscut, CRBL şi Elena s-au căsătorit, nunta lor fiind în stil interbelic, cu gangsteri şi un decor de film.
Victor Slav şi Bianca Drăguşanu s-au îndrăgostit tot la „Dansez pentru tine“
Cel mai mediatizat cuplu monden al zilelor noastre, format din Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, s-a format tot în studiourile Media PRO. Cei doi s-au cunoscut la „Dansez pentru tine“, apoi au apărut împreună la Revelionul de la Pro TV, pentru ca la nici o lună de zile după aceste evenimente cei doi să anunţe că formează un cuplu.
Andreea şi Cabral Ibacka au „Inimă de ţigan“
Cei doi formează poate cel mai excentric şi mai haios cuplu din showbiz şi s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Buftea. „Ne-am cunoscut la începutul serialului «Inimă de ţigan». Am ales atunci să rămână între noi şi am ţinut relaţia noastră secretă timp de un an! Când au aflat colegii noştri, nu înţelegeau cum de-am reuşit să fim atât de discreţi“, a spus Cabral. Cabral şi Andreea s-au căsătorit în anul 2011.
Olivia Steer şi Andi Moisescu s-au cunoscut de Crăciun
Lucrează amândoi în Pro TV, dar şi-au dat seama de la televizor că se plac. Andi Moisescu a cunoscut-o pe Olivia Steer în anul 2002, de Crăciun, după ce haiosul prezentator a văzut-o pe Olivia la televizor şi s-a îndrăgostit de ea. Andi şi Olivia s-au căsătorit şi au acum doi băieţi, Luca şi David.