România mondenă: 5 cupluri pe muchie de cuţit. Vedete care stau să se despartă

Dragostea durează trei ani, potrivit cercetătorilor. Iar în cazul unor vedete, acest lucru este adevărat. Unele cupluri încearcă din răsputeri să demonstreze că încă se mai iubesc, dar infidelităţile şi certurile tot mai dese ne fac să ne întrebăm: oare cât mai rezistă împreună?

Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil se ignoră la evenimente

Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil formează un cuplu de mai bine de patru ani. Şi, dacă la începuturile relaţiei cei doi erau de nedespărţit, acum lucrurile s-au mai schimbat. Zilele trecute, Mihaela a fost gazda unui eveniment monden. De la petrecere nu a lipsit nici Dani Oţil, dar acesta nu a stat prea aproape de iubita lui. Ba mai mult, presa mondenă scrie că cei doi s-au ignorat total. Acest eveniment vine după ce, în urmă cu ceva timp, Răduleasca declara: "Nu ştiu să numesc un bărbat din viaţa mea care nu m-a înşelat". În aceste condiţii, toată lumea se întreabă dacă cei doi mai formează un cuplu.

Andreea Marin şi Ştefan Bănică o ţin numai în scandaluri

În familia Bănică scandalurile se ţin lanţ de o bună perioadă de timp. Cel mai recent episod este cel în care Ştefan Bănică este bănuit că ar fi făcut un copil cu o altă femeie, Adriana Nicolae. Aceast zvon a supărat-o atât de tare pe Andreea Marin, încât diva nu a ezitat să o ia la întrebări pe Adriana atunci când a întâlnit-o, la Gala Premilor Vip. "Soţul meu e tatăl copilului tău? Da sau nu?", a întrebat, insistent, Andreea. În iarna trecută, presa a publicat mai multe materiale în care se vorbea despre o relaţie intimă între Ştefan şi cântăreaţa Lavinia.

Cristi Borcea dezminte zvonurile legate de divorţ

Chiar dacă nu a trecut mult timp de la faimoasa nuntă a lui Cristi Borcea cu Alina, în ultima perioadă, au circulat o serie de bârfe potrivit cărora acţionarul dinamovist se gândeşte la divorţ. Plecat din ţară, Borcea a ţinut să dezmintă zvonurile şi s-a arătat mâhnit că astfel de ştiri apar în presă: "Din cauza acestor mizerii prefer să stau mai mult plecat din ţară", a declarat Cristi, pentru Cancan. Mai mult, acţionarul dinamovist spune că este mai fericit ca niciodată alături de Alina, soţia sa şi anunţă că nu se pune problema să se despartă de aceasta. "Suntem mai fericiţi şi mai uniţi ca niciodată. Nu este nimic adevărat din ce s-a spus referitor la o posibilă despărţire dintre mine şi soţia mea. Este vorba doar de invidie şi răutate", spune Borcea.

Pepe îşi înşală nevasta însărcinată

Pepe s-a căsătorit cu Raluca Pastramă, anul acesta, în aprilie. Cu toate acestea, zvonurile legate de o despărţire între cei doi au apărut imediat. Loredana Pastramă, sora Ralucăi, a dezvăluit că sora ei a apelat la o vrăjitoare pentru a-i face farmece artistului, iar Pepe umbla mereu beat, astfel că relaţia dintre cei doi a fost la un pas de a se finaliza. "În februarie a fost la un pas de a se despărţi de sora mea. Pepe nu mai dădea pe acasă, venea dimineaţa, era tot timpul beat, umbla cu alte femei, Raluca fiind însărcinată", a povestit Loredana, la Kanal D.
Mai mult, faptul că Pepe continuă să vorbească despre fosta soţie, Oana Zăvoranu, ori de câte ori are ocazia, îi face pe mulţi să se întrebe dacă a trecut peste despărţirea de aceasta.

Roxana Ionescu este înşelată, dar nu vrea să divorţeze

Roxana Ionescu a recunoscut, recent, că are probleme în căsnicie. Roxana nu a vrut să comenteze prea mult pe seama acestui subiect, dar a precizat că nu vrea să îşi spele rufele în public. "Uneori muncim prea mult şi ne place să fim ocupaţi ca să uităm de relaţie, de casă şi ajungi să nu mai simţi anumite lucruri. Eu m-am preocupat mai mult de job decât de familie", spune Roxana, pentru "Poveştiri Adevărate".
În ultimul an, în presa mondenă au apărut zvonuri conform cărora fosta "Mama Natură" ar divorţa de  Laurenţiu Gheorghe din cauza unei relaţii extraconjugale pe care o are bărbatul.