România: 7 vedete care seamănă cu personaje din film

30 Iulie 2011

Fiecare încearcă să găsească asemănări între el şi actorii, actriţele preferate sau, dacă aşa nu reuşeşte, se reorientează către personajele pe care le-au interpretat aceştia sau acestea. Mergând pe această idee am încercat să descoperim asemănări între anumite vedete şi unele personaje din filme sau desene animate. Am asociat numele aflate în prim-plan cu "feţe" care au făcut valuri atunci când au ieşit pe marile sau micile ecrane.

Trebuie spus că nu am ţinut seama neapărat de trăsăturile fizice, mai degrabă ceea ce a contat a fost caracterul.
 

Bianca Drăguşanu şi păpuşa Barbie (Toy Story)

Dacă atunci când s-a lansat, Bianca Drăguşanu era o fată ajustată chirurgical, dar frumoasă, astăzi arată ca o păpuşică care, din cauza injectărilor repetate cu acid hialuronic şi botox, are faţa imobilă. Parcă are chipul din plastic. Păpuşa Barbie - asocierea perfectă.

Oana Zăvoranu şi Lola (Shark Tail)

Prin vocea Angelinei Jolie, Lola, diva din Shark Tail, atrage atenţia de fiecare dată când îşi propune acest lucru. Este frumoasă, dar şi incredibil de rea şi orientată în permanenţă spre profit. Aceste puncte sunt identice cu cele care o caracterizează pe Oana Zăvoranu.

Adriana Bahmuţeanu şi Peggy Bundy (Familia Bundy)

O alăturare fatală, dar extrem de potrivită. Personalitate puternică, dorinţă de epatare, discurs puternic, atât ca mesaj, însă mai ales ca sunet, cele două personaje feminine se aseamănă cât se poate de mult. Dorinţa de control este elementul care le face fericite pe amândouă.

Daniela Crudu şi Kelly Bundy (Familia Bundy)

Ca şi personajul omolog, Daniela Crudu este tânăra orientată exclusiv pe distracţie, alcool şi bărbaţi. Nu se jenează de nimic şi de nimeni şi, cu cât este mai... naivă, cu atât este mai bine.

Romaniţa Iovan şi Cruella De Vil (101 dalmaţieni)

Ceea ce le uneşte pe cele două este bineînţeles pasiunea pentru modă. Cruella este pasionată de blană şi obişnuieşte să omoare animale ca să-şi satisfacă această poftă. Nu spun că Romaniţa Iovan ar face acelaşi lucru, însă trebuie să recunoaştem că asemănări există. În plus, dacă ne gândim la Glenn Close, actriţa care o interpretează pe Cruella în filmul pentru marele ecran, am putea spune că este din aceeaşi categorie ca şi designerul român.

Oana Lis şi Vivian Ward (Pretty Woman)

Ambele sunt tinere, dezinvolte şi fără false tabuuri şi ceea ce le leagă şi mai tare este pasiunea pentru bărbaţii maturi şi bogaţi. Oana s-a îndrăgostit de fostul primar al Capitalei, Viorel Lis, un bărbat cu peste 30 de ani mai mare decât ea, iar Vivian - o femeie de moravuri uşoare - a reuşit să-l prindă în mreje pe Edward Lewis, un bărbat bogat care, aparent, are totul în viaţă.

Mărioara Zăvoranu şi Ursula (Mica Sirenă)

Cele două personaje merg mână în mână atât din punctul de vedere al imaginii, cât şi al caracterului. Mărioara Zăvoranu este femeia care-şi doreşte să domine tot, să controleze tot şi să pună mâna pe tot, aşişderea Ursulei care încearcă prin puterile pe care le are să o elimine pe Mica Sirenă.Să nu uităm de pasiunea pentru vrăjitorie care este un alt element comun pentru cele două.