România: 7 vedete care au ratat şansa să se maturizeze

30 Ianuarie 2012

Chiar dacă se laudă că au milioane de euro în conturi, că au cariere strălucitoare, că au fost oameni de vază ai societăţii, că ştiu multe şi fac şi mai multe, o sumedenie dintre personajele mondene de la noi demonstrează de fiecare dată când au prilejul că mai au mult până să se considere oameni maturi, deşi din punctul de vedere al vârstei au cam depăşit prima tinereţe.

Vom discuta astăzi despre şapte astfel de personaje, cele care conduc detaşat acest top al vedetelor care nu s-au maturizat şi care, din păcate, nu-şi dau seama de acest lucru.

Veşnicul săltăreţ Adrian Enache!

Junele prim al muzicii uşoare româneşti este, ca şi comportament, la acelaşi nivel ca la 20 de ani, deşi astăzi are 46 de ani. Începând cu viaţa dublă pe care a dus-o timp de 14 ani şi terminând cu trilurile şi mişcările de dans pe care le presta şi la începutul carierei, toate acestea denotă clar că mai are ceva până la maturitate. Asta nu este neapărat rău, însă uneori doare.

Anca Pandrea, dezinvoltă şi... dezbrăcată

Goală pe butoaiele de vin, cu sânii la vedere în patul conjugal alături de soţ, cu ochelari de soare de toate culorile, cu piese vestimentare mult prea scurte pentru vârsta ei, soţia marelui actor Iurie Darie, demonstrează că poţi fi un copil chiar şi la 65 de ani. Zilele trecute a venit la Măruţă, în direct, să-şi vândă butoaiele pe care s-a pozat anul trecut în toată splendoare ei...goală. "Avem nevoie de bani, de asta le vindem [...] Eu şi Iura nu am stat niciodată să facem economii. De ce să facem economii în loc să ne simţim bine?", a declarat Anca Pandrea.

Pe Cătălin Botezatu faptele îl recomandă

Trecute sunt vremurile când Botezatu era un designer talentat şi atât. Astăzi este o vedetă comercială gata de orice pentru audienţă şi bani. Acest lucru se poate vedea în toate acţiunile pe care le  face. În această perioadă, de exemplu, îşi promovează noua ediţie "Burlacul" ce va începe în curând, tot prin fosta relaţie pe care a avut-o cu Bianca. Schimbul de replici din ultimele zile nu dovedesc decât că designerul-realizator TV mai are nevoie de multă vreme până să ajungă la înţelepciunea celor 46 de ani pe care îi are.

Gabi Firea sau decăderea femeii de carieră

Imaginea pe care şi-o construise Gabriela Vrânceanu-Firea (40 de ani) înainte de decesul fostului ei soţ, Răsvan Firea, era una impecabilă. Femeie serioasă, jurnalist cu experienţă, om cu puncte de vedere pertinente. Astăzi, fosta ştiristă a dat-o pe divertisment şi se lasă filmată la cumpărături, vorbeşte despre naştere, sarcină şi cât de fericită este cu noul ei soţ, domnul primar Pandele. Nu este neapărat greşit, însă cotitura pe care a ales să o facă nu o recomandă ca fiind o persoană matură. Mulţi sunt de părere că vedeta Antenei 1 ar fi putut să-şi trăiască iubirea în intimitate, mai ales că circumstanţele în care a apărut amorul sunt discutabile.

Oana Zăvoranu, domnişoara de 39 de ani

Atenţie! Nu este vorba de starea civilă a vedetei, ci de comportamentul şi atitudinea pe care o are bruneta la vârsta ei. Boacănele pe care le face, strategiile de marketing pe care le pune în aplicare, declaraţiile şi felul în care decide să-şi trăiască viaţa sunt discutabile, având în vedere că nu mai are chiar 20 de ani. Filmuleţele de pe Facebook, pisicelile de la TV şi vizitele la vrăjitoare nu denotă decât imaturitatea fostei vedete Acasă TV.

 

Viorel Lis, un fost primar la tinereţe, un copil la bătrâneţe

Spre deosebire de alţi politicieni care au decis să rămână politicieni şi după retragere, fostul edil al capitalei s-a transformat într-un personaj monden nu tocmai serios. Apariţiile de la TV, declaraţiile pe care le face şi modul în care alege să-şi ducă viaţa alături de mai tânăra sa soţie, nu te duc cu gândul că stai în faţa unui bărbat de 68 de ani.

Irinel Columbeanu, din penibil în şi mai penibil

Acum 6 ani de zile mai toată lumea i-a înţeles disperarea... S-a căsătorit cu o puştoiacă de 19 ani ca să aibă un moştenitor. Astăzi, însă, cred că nimeni nu-i mai înţelege imaturitatea deşi anul acesta va împlini 54 de ani. După toate boacănele din ultima vreme acum se pregăteşte de încă una magistrală. Se vede primarul capitalei. Primul pas a fost făcut, după ce a fost pe punctul să fie linşat de protestarii din Piaţa Universităţii în timpul unei... vizite de lucru.