România: 7 vedete care au făcut închisoare

Astăzi apar la televizor, sunt repere, însă există ceva în trecutul lor de care nu sunt foarte mândri. Unii au fost victime ale sistemului comunist, alţii au fost propriile lor victime, toţi însă au simţit pe pielea lor ororile dintr-un penitenciar. Vom prezenta astăzi şapte poveşti incredibile ale unor personalităţi care au făcut puşcărie. Este vorba despre Miron Cozma, Gigi Becali, Cristina Ţopescu, Cătălin Botezatu, Sişu, Dan Diaconescu şi Brigitte Sfăt.

(Citeşte mai jos)
1 din 8

Cristina Ţopescu, închisoare de dragul mamei

3 luni şi 5 zile, aceasta este perioada pe care vedeta a petrecut-o după gratii, perioadă în care a schimbat patru penitenciare. A fost arestată pentru că a încercat să treacă graniţa fraudulos, disperată să-şi vadă mama care locuia în Germania şi care, la vremea respectivă, era suspectă de cancer. "Am apelat la nişte călăuze şi am încercat să trec graniţa în mod fraudulos. După un drum infernal de patru ore, noaptea, cu mers târâş şi trecut prin apă, am fost prinşi pe fâşie - ne turnase cineva şi ei ne aşteptau. Apoi am făcut închisoare trei luni şi cinci zile, până în decembrie '89. Am fost plimbată prin patru închisori, am purtat zeghe, am fost făcută trădătoare de ţară şi trebuia să se demonstreze la ancheta Securităţii că am fost educată în spiritul acesta de tatăl meu. În afară de bătaie şi viol, am avut parte de condiţiile de detenţie ale unui infractor (interogatorii, păduchi, insulte şi umilinţe), care însă mi-au confirmat că pot fi un om puternic...", declara Cristina Ţopescu în urmă cu ceva ani.
22 Februarie 2011
 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • LittleMissSunshine pe 25 Mai 2011, 13:57
    OMG.

    LOL ce urata e Brigitte Sfăt.BOTOXATAA!!

    8
    0

  • andreea pe 23 Feb 2011, 23:28
    sisu

    "În 2009, Sişu a fost judecat şi condamnat la patru ani de închisoare într-un nou caz de trafic de stupefiante". Nu e adevarat, Sisu e liber.

    1
    0

  • cristina pe 23 Feb 2011, 23:22
    Becali

    "acuzat fiind că din ordinul său" ??? Draga Ileana Voicu, "fiind ca" se scrie dezlegat DOAR atunci cand apare in sintagma "dat fiind ca".

    1
    0

  • lili pe 23 Feb 2011, 10:24
    pt. mihai!

    :)))) am vazut ca au modificat la Susu. la inceput scria ca a fost incarcerat ultima oara in 2009 si ca si in momentul de fata se afla inca in inchisoare...eu de aia am scris ca sa modifice ca tocmai il vazusem sambata intr-un club :)))) vad ca au modificat. BRAVO!

    2
    0

  • blondyx pe 22 Feb 2011, 21:59
    biata femeie

    pt atata inkisoare? doamne,vroia sa-si vada mama,care era bolnava,oamenii aia nu au avut suflet? nu a mers in Germania sa fure,sa omoare sau sa faca nush eu ce .!! ma rog,pe vremea lui Ceasca orice era posibil...in fine,noroc k nu mai traim vremurile alea!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1
    0

  • sorrentino eniko pe 22 Feb 2011, 19:52
    Cristina Topescu

    As dori ca multe domnisoare,doamne sa i-a un exemplu la tot ceea ce este si reprezinta .,CRISTINA TOPESCU ! bravo esti de admirat !

    2
    0

  • mihai pe 22 Feb 2011, 15:23
    pentru lili

    mai citeste o data titlul si poate asa iti vei da seama ca nimeni nu a zis ca Sisu, cel pe care il indragesti, este la inchisoare.

    4
    1

  • yvonne16 pe 22 Feb 2011, 14:07
    Cristina Topescu

    Intotdeauna am admirat-o pe Cristina Topescu. Este o femeie puternica si mereu frumoasa. O ascult intotdeauna cu mare placere !

    4
    0

  • AristoCat pe 22 Feb 2011, 12:16
    Cristina Topescu

    Doamne prin cate a trecut Cristina Topescu! Intr-adevar este o femeie puternica daca a reusit sa depaseasca atatea greutati! Felicitari din toata inima!

    8
    0

  • lili pe 22 Feb 2011, 04:50
    Sişu

    Sişu nu se afla dupa gratii! Este liber!!!!

    5
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod