România: 7 vedete care au devenit celebre datorită fundului

3 August 2011

Îţi mai aduci aminte de isteria fundului "lansată" de Pippa Middleton? Atunci atenţia tuturor era aţintită pe posterioarele lor, ale vecinilor, fraţilor, surorilor sau prietenelor. Trebuie să spun că acest fenomen continuă şi astăzi, la câteva zile bune de la declanşarea lui. În plus, dacă ar fi să ne luăm după spusele medicului Lesley Khan de la Harley Street Skin Clinic, din Londra, sora Ducesei a detronat-o pe Jennifer Lopez la capitolul posterior. "În ultima vreme, din ce în ce mai multe femei sunt în căutarea fundului perfect. Dacă până acum veneau şi ne cereau un fund ca al lui Jennifer Lopez, acum vor ca al Pippei".

Cererile pentru astfel de operaţii au crescut în Anglia cu 80%, acelaşi lucru petrecându-se şi în clinicile din SUA. Conform chirurgului plastician Constantin Mendieta, posteriorul Pippei este cel mai solicitat de către femeile care îşi fac operaţii estetice, scrie dailymail.co.uk. Pippa a întrecut în competiţie staruri ca Jennifer Lopez şi Kim Kardashian, deja faimoase pentru formele lor.

Clinicile de chirurgie estetică din Statele Unite sunt asaltate de cereri pentru "un fund ferm ca al Pippei Middleton", spune chirurgul plastician.

"Siluetele model erau până acum Jennifer Lopez şi Kim Kardashian, care au forme pline. Acum pacientele vor să fie mai bine proporţionate şi să aibă un posterior care să se armonizeze cu restul corpului, iar Pippa Middleton a devenit noua regină a acestei părţi a corpului", spune medicul.

Dar, de ce să "ne aruncăm privirea" atât de departe când avem şi noi exemple foarte bune pe care să le urmăm dacă dorim să ne... tunăm posteriorul.

Catrinel Menghia a cucerit Italia cu posteriorul

Modelul român a făcut ravagii în Italia. La cei 25 de ani pe care îi are Menghia a reuşit să câştige job-uri pentru cei mai în vogă creatori de modă. În plus, datorită frumuseţii sale, românca a izbutit să-l cucerească pe soţul ei, Massimo Brambatti, procurator al agenţiei italiene GEA World şi colaborator al clubului Juventus Torino. Zilele trecute îşi lăuda soţul că este cel mai bun amant din lume.

Trident cu blugii rupţi pe fund

Erau trei, erau blonde şi cu fundurile goale. Este vorba despre componentele trupei Trident care la momentul lansării au stârnit valuri de uimire. Ele au ales ca şi costume de scenă trei perechi de blugi tăiaţi pe fund. Calitaţi vocale deosebite nu au avut, motiv pentru care nu au realizat mari performanţe în plan muzical, însă au rămas în memoria tuturor datorită outfit-ului ales.

Anda Adam, cel mai apetisant fund din România

Nu o dată, artista a fost recompensată pentru posteriorul din dotare. Multe au fost premiile acordate vedetei pentru cel mai frumos, apetisant sau ferm fund din România. Încă de când s-a lansat, Anda Adam a fost comparată, datorită stilului abordat, dar şi vestimentaţiei, cu artistele afro. Fundul ei fiind chiar unul dintre elementele de comparaţie.

Gina Pistol, femeia fatală

Blondina este considerată drept una dintre cele mai frumoase femei din România. Pe lângă buzele sensuale pentru care, ce-i drept, a cam suferit, Ginuţa stă foarte bine şi la capitolul posterior. Acesta a putut fi "descoperit" de mai multe ori în revistele dedicate bărbaţilor, care nu au putut face altceva decât să-i aprecieze formele.

Daniela Crudu, grăsuţă dar sexy

Chiar dacă în ultima vreme s-a mai împlinit puţin, Daniela Crudu rămâne la fel de apetisantă. Kilogramele în plus s-au depus uniform ceea ce o avantajează foarte mult pe asistenta lui Capatos. Oare domnul Nicolae de la Braşov e de modă veche şi o place mai rotunjoară? Pe vreme dumnealui erau apreciate frumuseţile rubensiene.

Laura Cosoi, posterior întreţinut cu dans

Chiar dacă puţină lume îşi mai aduce aminte, Laura Cosoi a fost o fată de la pagina 5. Acum este actriţă, dansatoare, vedetă TV de succes cu un posterior foarte apreciat de public. Cum şi-l întreţine? Ei bine, pasiunea pentru dans este cel mai eficient sport în cazul iubitei lui Smiley.

Nicoleta Luciu, printre primele frumuseţi nude

A existat o vreme în care viitoarea mămică de tripleţi apărea goală peste tot. La TV, în videolipuri, pe podium, la prezentările de modă, sau în revistele destinate bărbaţilor. În toate apariţiile de acest gen, privitorul aprecia pe lângă sânii perfecţi, naturali şi posteriorul apetisant.