România: 4 vedete distruse de droguri
Dintr-un motiv sau altul, la un moment dat, au ajuns în atenţia publicului. Activitatea lor a devenit cunoscută, cumpărată, apreciată. Conturile li s-au mărit considerabil, însă, direct proporţional cu ele au apărut şi problemele. Au vrut să fie cool, au vrut să uite de necazuri, au vrut să dea bine în faţa prietenilor, au vrut să se împace cu ei înşişi. Motivele pentru care Dana Marijuana, Sişu, Răzvan Ciobanu sau soţia lui Cheloo de la Paraziţii au apelat la droguri pot fi diverse, însă rezultatul final este acelaşi: astăzi sunt nişte oameni care au probleme. Unii dintre ei îşi petrec timpul prin spitale, iar Sişu a stat ani de zile în închisoare.
Dana Marijuana, suferinţă fără sfârşit
Pasiunea pentru muzică şi talentul ei au transformat-o la un moment dat în una dintre cele mai apreciate artiste hip-hop din România. A fost pe val, însă într-o secundă s-a scufundat definitiv. A existat o perioadă din viaţa ei când drogurile i-au fost cele mai bune prietene, apoi, după internări repetate în clinicile de specialitate, Marijuana se liniştise. Şi-a întemeiat o familie, a făcut un copil. Din păcate, însă, umbrele trecutului au ajuns-o din nou, căzând iarăşi în patima narcoticelor. Declara, la un moment dat, că ispitită de băieţii de la bloc, mai trage câte un fum, două. A fost suficient, pentru ca nenorocirea să se dezlănţuie.
În noiembrie 2008, vedeta a fost invitată la Happy Hour, unde evidenţa stării euforice în care se afla nu a mai avut nevoie de nicio explicaţie. Acum câteva săptămâni, în timp ce era la un târg de bijuterii la Cluj, Marijuana a clacat din nou. A fost internată de urgenţă, iar medicii au constatat că vedeta nu respectă tratamentul prescris, tratament pe care trebuie să-l ţină toată viaţa. Surse medicale au dezvăluit că Marijuana a făcut o criză psihotică, probabil pentru că sistemul nervos îi e serios afectat din cauza consumului exagerat de droguri şi de alcool din trecut.
"Ea nu a luat, consecvent, un anume produs, le-a amestecat şi s-a produs un amalgam în cap", a spus la "Happy Hour" tatăl Danei Marijuana, Ion Coteanu. "Drogul afecteaza creierul", continuă acesta.
Răzvan Ciobanu, designerul distrus de droguri
În ultima vreme, Răzvan Ciobanu, unul dintre cei mai apreciaţi designeri de modă de la noi, a dispărut. Prietenii nu-l mai puteau găsi, reporterii nici atât. S-a zvonit că binecunoscuta dependenţă de narcotice l-ar fi dus la faliment. Bărbatul a rămas şi fără afacere şi fără bunurile pe care şi le-a cumpărat de-a lungul timpului. Acum două săptămâni a reapărut în atenţia publicului cu o nouă colecţie, o serie mică de t-shirt-uri, susţinut fiind de vedete care au apreciat întotdeauna munca lui: Andreea Esca, Andreea Raicu sau Camelia Şucu. Tototdată, artistul a lansat în magazinul lui, Iqonique Class Studio, şi o secţiune de cool hunting, unde va recomanda săptămânal diverse combinaţii de îmbrăcăminte şi produse ale unor firme de renume internaţional.
Chiar dacă multă vreme a negat că ar fi consumator, a existat totuşi un moment când a recunoscut public că se droghează. "Când am fost întrebat dacă m-am drogat, am răspuns nu. Era o minciună, evident. Am folosit o singură substanţă, dar acum nu mă mai droghez, nu sunt dependent", a precizat el la începutul acestui an, la Happy Hour.
Sişu, condamnat pentru consum şi trafic de droguri
Consumul de droguri nu l-a transformat doar într-un dependent, dar şi într-un puşcăriaş. Cântăreţul hip-hop a fost arestat, prima dată, în 2003 pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere ilegală de droguri pentru consum propriu. La acea dată, mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de câteva ori, iar după patru luni de judecată s-a dat şi sentinţa: trei ani de închisoare cu executare. Sişu a fost închis în Penitenciarul "Colibaşi-Argeş", unde a ispăşit cea mai mare parte a pedepsei şi apoi la penitenciarul din Ploieşti. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005 şi reîncarcerat în 2006 pentru consum de droguri. În octombrie 2007 este eliberat din nou.
"Treaba cu drogurile i se poate întâmpla oricui. Mai grav este că ţi se poate întâmpla legal acum. Înainte era o frică: 'nu mai iau pentru că este ilegal', acum poţi să le iei de la magazin şi crede-mă că drogurile legale te distrug mult mai rău decât alea ilegale, mult mai rău, nici nu se compară. Au murit mulţi, am prieteni care au murit, pentru că (n.r. drogurile legale) nu sunt chiar nişte vitamine pe care le iei şi te simţi bine", declara artistul pentru cotidianul ”Libertatea”.
Daniela, soţia rapper-ului Cheloo, a ajuns la 35 de kilograme
Acest lucru se întâmpla în vara anului trecut, când femeia a fost internată de urgenţă la dezintoxicare. Surse din interiorul spitalului au făcut publică această declaraţie, tot ele afirmând că starea pacientei este precară. "Mereu m-a înşelat şi de aceea am ajuns în această situaţie, aceea de a lua droguri. Am renunţat la consumul de stupefiante pentru că am un copil de crescut şi toată viaţa mea îi este închinata lui Ştefan (n.r. baieţelul cuplului, în vârstă de aproape doi ani)", a declarat Daniela pentru Cancan.
La începutul acestui an Daniela a intentat divorţ, dorinţa ei cea mai mare fiind aceea de scăpa de această căsnicie care, după spusele ei, i-a făcut numai rău. În respectiva cerere este specificat faptul că Ştefan Cătălin Ion (alias Cheloo) a început să aibă în ultima perioadă un comportament violent faţă de ea, ajungându-se în situaţia în care este agresată fizic zilnic. Mai mult decât atât, Daniela susţine că soţul ei a căzut în patima alcoolului şi că îşi neglijează copilul. Nici la capitolul fidelitate Cheloo nu stă prea bine, soţia sa acuzându-l că a înşelat-o cu mai multe femei, fiind surprins de paparazzi, anul trecut la Braşov, în compania unei femei.