România: 10 vedete prăbuşite care cerşesc atenţie. Vezi cine sunt
31 Ianuarie 2012
Dacă nu apari la TV, nu exişti! Acesta este deviza pe care încearcă să o respecte multe dintre pseudovedetele de la noi care nu mai fac nimic de foarte multă vreme. Penibilul situaţiei intervine atunci când această forţare a situaţiei devine evidentă. A devenit o modă ca, ajutate de un anumit context, vedetele să iasă, la propriu, de la naftalină. Exemple sunt destule, despre primele zece vom discuta astăzi.
Talismanii, reînviaţi de un scandal întâmplat acum 5 ani
"Alin este un beţiv care-şi bate nevasta", "Îl acuz pe Tavi de fals şi uz de fals". Acestea sunt doar două dintre declaraţiile aruncate în cel mai proaspăt scandal monden. Bărbaţii care făceau femeile să ofteze de dor în urmă cu 10 ani, sunt astăzi la cuţite, deşi separarea oficială dintre ei s-a întâmplat acum 5 ani de zile. Nu am mai auzit demult de ei, cel puţin nu din punct de vedre muzical, iar acum, cu ajutorul acestui scandal, sunt pe primele pagini ale tabloidelor. Încă o dovadă că circul este căutat cu un anumit scop!
Oana Zăvoranu, la pământ, dar nu uitată
Fosta soţie a lui Pepe este exemplul clar de vedetă care revine în actualitate, din când în când, fix atunci când simte că lumea a uitat-o. Cearta interminabilă cu mama, vizitele la vrăjitoare, scandalul cu ele, diverşii iubiţi cu care s-a afişat şi, mai nou, regretele pe care le are vizavi de perioada în care şi-a jignit mama sunt numai o parte dintre ingredientele pe care le foloseşte Oana Zăvoranu ca să revină în atenţie. Să nu uităm filmuleţele în care dansa lasciv şi pe care, din cauza faptului că prietenii din televiziuni o cam ocoleau la vremea respectivă, a ales să le lanseze pe Facebook.
Călin Geambaşu, readus la televizor de moartea prietenei Mălina Olinescu
De la cumplita tragedie a Mălinei Olinescu există un personaj care se încăpăţânează să nu încheie acest subiect dureros pentru toată lumea. Vrea neapărat să demonstreze că artista nu s-a sinucis, chiar dacă ancheta a demonstrat că Mălina Olinescu a decis să-şi pună capăt zilelor şi a acţionat în consecinţă. Cel despre care vorbim este nimeni altul decât Călin Geambaşu, artistul despre care nu ştiam, în ultima vreme, decât că are un contract cu Pro TV-ul pentru show-ul "Dansez pentru tine". Cu ocazia tristului eveniment am aflat că, împreună cu prietenii din trupa lui, printre care se număra şi Mălina Olinescu, Călin Geambaşu a fost foarte activ din punct de vedere muzical, dar numai pe... Youtube.
Brianna Caradja, o prinţesă controversată şi misterioasă
Vedeta cu sânge albastru spune multe, însă, în esenţă nimic. Se ştiu puţine lucruri importante despre ea, ca de exemplu, din ce trăieşte, însă nu a făcut un secret din căsnicia ei din interes sau din faptul că îi place să se bucure de statutul pe care i-l dă această apartenenţă la nobilime care, de asemenea, este contestată de multă lume. Acum, nonconformista prinţesă militează în Piaţa Universităţii şi a ales, din nou, să se folosească de simbolurile familiei din care face parte. Prinţesa a pus pe steagul României o poză cu bunica sa, Ecaterina Caradja şi care i-a fost model în viaţă. "Universitate 28.01.2012, la mulţi ani şi omagiu pentru vocea care rostea neîncetat: Democraţie = Respect, Demnitate, Solidaritate şi Libertate: Ecaterina Caradja", spune prinţesa Brianna.
Anca Pandrea şi Iurie Darie, doi actori care joacă prost în filmul vieţii lor
Situaţia celor două mari vedete ale teatrului românesc este una mai mult decât dificilă. Aşa cum mărturisea chiar Anca Pandrea, nu au economisit niciodată, preferând să se distreze şi iată că astăzi au ajuns la fundul sacului. Ca să scape de necazuri, actriţa a venit la Happy Hour ca să-şi vândă butoaiele pe care, anul trecut, a pozat goală, tot pentru bani.
Deea şi Dinu Maxer, cuplul care nu face nimic, dar spune multe
Cei doi cântăreţi, dansatori, părinţi şi călători nu au mai făcut nimic de multă vreme, dacă vorbim din punct de vedere profesional. În ciuda acestui fapt, amorezii sunt prezenţi destul de mult în presă cu poveşti despre modul în care l-au conceput pe băiatul lor, despre vacanţele nemaipomenite pe care le fac şi despre cât sunt ei de pricepuţi în bucătărie. Cei doi soţi îşi doresc să fie la televizor, chiar dacă nu au făcut niciodată ceva memorabil ca să merite... vizita şi durata ei.
Marinela Niţu, doar căsătoria cu Miron Cozma a mai resuscitat-o
Bruneta, astăzi soţie fericită, era până mai ieri o vedetă neînţeleasă. După căsătoria cu fostul lider al minerilor, veşnicul ei iubit, cântăreaţa se mulţumeşte cu statutul de soţie accesoriu. O alegere inteligentă, având în vedere că nu face nimic, dar este în prim plan cu orice ocazie, acolo unde şi-a dorit mereu să fie.
MAI MULT DESPRE:
vedete, scandal, Oana Zavoranu, Iurie Darie, Anca Pandrea, talisman, Marinela Niţu, Dinu Maxer, Deea Maxer, Brianna Caradja, naftalină, Călin Geambaşu