Robert Turcescu, despre iubirea vieţii lui: „Este femeia lângă care vreau să mor“

Jurnalistul a mărturisit că apariţia soţiei în existenţa sa e o minune dumnezeiască. El a explicat şi ce a lipsit în relaţia cu Oana Sârbu.

Robert Turcescu (40 de ani) şi Oana Sârbu (47 de ani) păreau meniţi să se căsătorească. Şi totuşi, după o relaţie de zece ani, ei s-au despărţit discret, în 2013. La trei ani de la închiderea acestui capitol din viaţa sa, Robert Turcescu se simte împlinit şi vorbeşte deschis despre ceea ce s-a întâmplat atunci.

Într-un interviu publicat de revista Tango, el a povestit cum a cunoscut-o pe cealaltă Oana din viaţa lui, Oana Nuţu (26 de ani), femeia cu care s-a căsătorit şi care i-a dăruit un copil: "Am fost într-o piaţă din Peru şi am postat pe pagina mea de Facebook nişte fotografii cu nişte fructe și legume care arătau destul de diferit față de ceea ce se găseşte prin pieţele noastre.

Călătoream într-o noapte cu un autocar în Peru care avea şi wi-fi și am postat respectivele poze pe Facebook. Ea a făcut un comentariu banal, apoi a întrebat ce sunt acele fructe şi de unde sunt. Nu aveam somn, mergeam cu autocarul ăla foarte frumos şi, ore bune, am tot schimbat mesaje în privat. La un moment dat am zis: uite, când o să vin din Peru, îţi fac un cadou. Ce vrei să îţi aduc? Şi ea mi-a spus să-i aduc... ciocolată! Şi-am zis, cum să-ți aduc ciocolată din America de Sud, din Peru?! Văzusem acolo acolo nişte inele din argint, absolut superbe, cu fel şi fel de pietre, peruvienii sunt artiști în prelucrarea argintului.
Și i-am scris: am să îţi aduc un inel. Abordare tipică de bărbat care agaţă pe Facebook, să zicem. Ea nu a zis nimic, dar eu vreo trei zile m-am tot gândit la conversaţia asta şi am cumpărat un inel de acolo, din Peru. Unei femei pe care nu o cunoşteam."

"Când am ajuns acasă, am vrut să i-l trimit printr-un curier, ea lucra la GFK, e sociolog și am vrut să i-l trimit prin cineva la sediul firmei, dar mi-a spus, nu îl primesc așa, vreau să mi-l dai personal. Eram după o lună de zile în care nici nu mă bărbierisem. Vacanţa aia în Peru am zis că nu mă bărbieresc, că vreau să stau cât se poate de relaxat.
Aveam o barbă imensă. Ea nici nu ştia unde lucrez, cine sunt, nu o interesa foarte tare partea asta cu Turcescu de la televizor. I-am spus uite, îţi trimit o fotografie, dar cu barba asta nu ies din casă, va trebui să mai aştepţi vreo două-trei zile, până reuşesc să mă bărbieresc. N-a mai durat atât de mult. Cred că ne-am văzut a doua sau a treia zi şi am început să discutăm foarte mult, fie că vorbeam prin mesaje, fie că dialogam faţă în faţă. Cert este că, după trei luni de zile, am rugat-o să se mute cu mine, lucru pe care nu l-am făcut cu nicio femeie din viaţa mea, pentru că mi-am dat seama că ea e, ea e femeia pe care mi-am dorit-o foarte tare lângă mine"
, a povestit el.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod