Robert Pattinson, la un pas de nuntă: Starul din „Twilight“ s-a logodit

Fostul iubit al actriţei Kristen Stewart a confirmat zvonurile că s-a logodit cu cântăreaţa Tahliah Debrett Barnett, cunoscută sub numele de scenă FKA twigs.

De doi ani a tot tăcut şi a refuzat să vorbească despre iubita lui. În cele din urmă, Robert Pattinson (31 de ani) a admis că e logodit "într-un fel" cu Tahliah Debrett Barnett (29 de ani), cunoscută sub numele de scenă FKA twigs, o cântăreață, compozitoare, producătoare și dansatoare britanică.

Actorul în vârstă de 31 de ani a spus în emisiunea "The Howard Stern Show" că preferă să-şi ţină viaţa privată departe de ochii publicului. Pattinson a spus că iubita lui a avut de înfruntat un val de reacţii greşite după ce presa a dezvăluit că are o relaţie cu el, fiind pusă la zis îndeosebi de fanii seriei "Amurg".



Starul a explicat că a preferat să-şi ţină ascunsă relaţia pentru că şi-a dorit să păstreze un echilibru între ceea ce rămâne privat şi ceea ce devine public, un lucru pe care l-a caracterizat drept foarte dificil de realizat şi frustrant.

Provocat de Howard Stern, actorul a mărturisit însă că iubita lui este "uimitoare" şi "supertalentată", relatează cotidianul britanic Daily Mail. Cu greu, el a recunoscut că este "într-un fel" logodit cu FKA twigs, dar a refuzat să dea mai multe detalii despre relaţia lor.


În aprilie 2015, revista People a anunţat că Pattinson şi iubita lui, cântăreaţa şi dansatoarea FKA twigs, s-au logodit, după o relaţie care a început cu şase luni înainte. Informaţia nu a fost confirmată de agenţii de presă ai celor două vedete britanice.

Rapperul T-Pain a fost primul care a făcut această dezvăluire, într-un interviu acordat revistei Vulture, în care muzicianul a spus că FKA twigs a decis în cele din urmă să nu participe la înregistrările pentru noul lui album, deoarece "tocmai s-a logodit".
"Da, s-a logodit cu bunul ei prieten Patty (Robert Pattinson, n.r.). Nu ştiu dacă ea dorea ca lumea să afle acest lucru", a spus rapperul.

Jurnaliştii de la People au publicat informaţia despre logodna celor două vedete. Rapperul T-Pain a revenit ulterior cu un mesaj, publicat pe Twitter, în care a spus că dezvăluirea sa iniţială a fost o glumă de 1 aprilie.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 August 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod