Robbie Williams a dezvăluit că a fost ținta unui asasin plătit, dar a scăpat cu ajutorul prietenilor

Robbie Williams a declarat într-un interviu recent că un asasin plătit a fost pe urmele lui, în perioada de vârf a carierei sale, dar a reușit să iasă din situația periculoasă cu ajutorul prietenilor.

Cântărețul în vârstă de 47 de ani a dezvăluit că cineva voia să-l ucidă atunci când era „ridicol de faimos”.


„Nu am mai spus asta niciodată, dar un asasin a fost plătit să mă ucidă. Nu am mai spus asta public până acum.
A trecut. Am prieteni. Toate aceste lucruri sunt chestiunile nevăzute care se întâmplă când devii celebru”, a declarat starul pentru Mirror.

Robbie a vorbit despre cât îi este de dificil să facă față atenției pe care o primește, în calitate de superstar, și a dezvăluit că abia în ultimii ani a reușit să accepte situația.


„Celebritatea și succesul se întâlnesc cu anxietatea, depresia și boala mentală. Sunt câteva niveluri ale celebrității și impactul ei asupra ta”, a declarat cântărețul britanic.

„Mai sunt câteva etape pe care nu mi le amintesc, dar al patrulea este acceptarea. Încerci să te împotrivești faptului că intimitatea îți este răpită și faci asta încercând să fii normal.
Încerci să fii normal și în același timp încerci să fii mic, pentru ca oamenii să nu te rănească. Cum ar fi 'Sunt un idiot. Nu îmi faceți rău'”, a mai spus Williams.

Robbie a adăugat că „durează o vreme” pentru a atinge acea etapă de acceptare că nu poți merge în anumite locuri de temă că oamenii „vor să te omoare”.

Interpretul hitului „Angels” a dezvăluit că ideea de a se întâlni cu necunoscuți îi provoacă anxietate, dar în același timp este conștient de faptul că necunoscuții sunt interesați să-l întâlnească.


Cântărețul și familia sa s-au mutat recent în Elveția, unde el a cumpărat o proprietate estimată la 28 de milioane de euro, situată pe malul Lacului Geneva. 

Robbie, care este căsătorit cu actrița Ayda Field și au împreună două fiice - Teddy și Colette - și doi fii - Charlton și Beau, a locuit în Los Angeles din anul 2004.
El a spus că nu și-a dorit să se promoveze în Statele Unite pentru că a vrut să trăiască în anonimat acolo.

„Am venit în America să promovez un album. Sunt în Milwaukee, la o emisiune radio la ora șapte dimineața, am deja milioane de dolari în cont și un număr imens de fani și sunt deprimat și anxios. Străbăteam toată America făcând toate aceste lucruri și mi-am spus 'Stai puțin, toată această faimă mă face anxios și depresiv. Iar dacă sunt faimos în America, sunt faimos și în Papua Noua Guinee... Ce fac eu aici?'”, a declarat Robbie în podcastul This Past Weekend.

„Am realizat acest lucru în timp ce călătoream prin America, încercând să cuceresc America.
De ce vreau să fac asta? De ce nu mă mut acolo și să trăiesc în anonimat o viață frumoasă? Am luat această decizie de a nu mă mai promova în America, de a nu mai face nimic. M-am mutat acolo și am refuzat toate ofertele”, a dezvăluit starul.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
17 Ianuarie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod