Rihanna, atacată pentru că poartă blană: „Să-ţi fie ruşine!“


Mesajul de protest a fost postat şi pe pagina de Facebook a grupării Their Turn. "Ruşine, Rihanna. 50 de animale moarte, un guler de blană", se scrie pe contul mişcării.

După ce protestarii au fost îndepărtaţi, vedeta şi-a continuat lansarea, îmbrăcată într-o rochie mini roz care îi lăsa umerii la vedere.

Rihanna a fost de mai multe ori criticată în trecut pentru faptul că poartă accesorii vestimentare din blană naturală şi a fost agresată fizic şi verbal de activişti ai organizaţiei PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) în 2012, după ce apăruse în public cu o pereche de cizme spectaculoase, foarte înalte, din piele de şarpe.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single care a ajuns pe primul loc în topul Billboard a fost piesa "S.O.S.".

Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia", notează Mediafax. Înainte de "Loud", din 2010, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt "Talk That Talk" (2011) şi "Unapologetic" (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare la nivel mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu opt premii Grammy.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Septembrie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod