Brendan Fraser, actorul de succes al anilor '90, recunoscut la acea vreme pentru forma sa fizică impecabilă, este de nerecunoscut în prezent.
Actorul în vârstă de 53 de ani a trecut printr-o transformare radicală pentru filmul „The Whale”, în care interpretează rolul unei persoane obeze, cu o greutate de 270 de kilograme.
Citește și: 8 vedete care nu au renunțat, deși li s-a spus că nu vor avea niciodată succes
Filmul, regizat de Darren Aronofsky, îl prezintă pe Fraser în rolul unui bărbat obez, care se „străduiește să reia legătura cu fiica lui în vârstă de 17 ani”, potrivit Variety, citată de Daily Mail.
O adaptare a piesei „The Whale”, de Samuel D. Hunter, drama va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția din acest an.
Fraser a vorbit într-un interviu pentru Unilad despre garderoba masivă și grea pe care a purtat-o, precum și protezele folosite pentru a intra în pielea personajului de 270 de kilograme.
„Va fi ceva ce nu ați mai văzut până acum.
Asta este tot ce pot să vă spun. Garderoba și costumele au fost extreme, masive. Este departe de tot ceea ce am făcut până în prezent. Nu vreau să par îngâmfat, dar va face impresie”, a declarat actorul.„The Whale” este primul rol pentru Fraser după aproape zece ani. El a lansat în anul 2013 filmul „Breakout”.
Cunoscut datorită rolurilor din „George of The Jungle” și rolul Richard 'Rich' O'Connell din seria „Mumia”, Brendan a trecut printr-o transformare fizică radicală de-a lungul anilor. În anii '90, acesta se putea lăuda cu o formă fizică impecabilă și un corp perfect tonifiat.
În anul 2018, Brendan a mărturisit că a fost hărțuit sexual de o persoană cu influență de la Hollywood. El a declarat că acest incident, precum și faptul că și-a realizat singur cascadoriile, ceea ce i-a afectat grav sănătatea, i-au distrus cariera.
Într-un interviu pentru GQ, starul a declarat că au fost mai mulți factori care l-au ținut departe de marele ecran în ultimii ani.
Printre aceștia se numără destrămarea căsniciei cu actrița Afton Smith, problemele serioase de sănătate, precum și depresia.Fraser a dezvăluit pentru prima dată în anul 2018 că a fost agresat sexual în anul 2003 de Philip Berk, președintele de la acea vreme a Asociației Presei Străine de la Hollywood (HFPA), care organizează Globurile de Aur.
Incidentul s-a petrecut la Beverly Hills Hotel, în anul 2003, când cei doi luau prânzul. Actorul a spus că Berk l-a atins în zona intimă.
„A început să-și plimbe mâna. Am simțit că mi se face rău. M-am simțit ca un copil. Am simțit că am un nod în gât. Îmi venea să plâng”, a declarat Fraser.
El i-a povestit incidentul soției sale de atunci, actrița Afton Smith, dar a ezitat să vorbească public despre asta pentru că se simțea rușinat și îi era teamă că i-ar putea afecta cariera.
Deși nu a vorbit public despre hărțuirea sexuală la acea vreme, el a raportat incidentul la HFPA, dar răspunsul acestora a fost unul clar: Fraser nu a mai fost invitat la Globurile de Aur după anul 2003.
Actorul a mai spus că a fost cuprins de depresie și a început să-și spună că a meritat ce i s-a întâmplat.
„Dădeam vina pe mine și eram foarte trist, pentru că îmi spuneam: 'Nu e mare lucru; tipul ăsta doar m-a atins'.
Dar acea vară a trecut în mod ciudat - nici nu-mi mai amintesc la ce am lucrat apoi”, a dezvăluit Brendan.Starul a vorbit și despre efectul pe care l-au avut rolurile suprasolicitante asupra sănătății sale. El și-a realizat singur cascadoriile și a suferit accidentări serioase de-a lungul anilor.
În urma accidentărilor, a trecut printr-o serie de operații, inclusiv o laminectomie lombară, care presupune înlocuirea unei porțiuni dintr-o vertebră.
Pentru că operația nu a avut efectul așteptat, actorul a mai făcut o operație un an mai târziu. El a trecut și printr-o operație de înlocuire a rotulei și alte operații la nivelul coloanei vertebrale. Actorul a declarat că timp de șapte ani a stat mai mult prin spitale.
Brendan a fost căsătorit din 1998 până în 2008 cu actrița Afton Smith. Ei au împreună trei fii: Leland Francis (16 ani), Holden Fletcher (17 ani) și Griffin Arthur (19 ani).
Posteaza comentariu