Relația specială dintre Seal și fiica lui Heidi Klum: Leni și-a însoțit tatăl adoptiv pe covorul roșu, la o premieră de film

Leni Klum, în vârstă de 17 ani - un model în devenire, este fiica lui Heidi Klum și a cântărețului britanic Seal.
Leni l-a însoțit miercuri pe tatăl său adoptiv pe covorul roșu, la premiera din Los Angeles a filmului Netflix „The Harder They Fall”.

Seal, care a adoptat-o pe Leni la scurt timp după ce s-a căsătorit cu modelul german Heidi Klum în anul 2005, a contribuit la coloana sonoră a filmului din genul black western, alături de alți cântăreți faimoși, precum Jay-Z sau Lauren Hill.


Leni și-a făcut debutul în modeling în luna ianuarie a acestui an, când a apărut pe coperta revistei Vogue Germania împreună cu mama sa. Adolescenta a arătat spectaculos pe covorul roșu alături de tatăl său, purtând o rochie neagră mini cu franjuri.

Ea a venit însoțită și de iubitul său, jucătorul de hockey Aris Rachevsky, în vârstă de 18 ani.

Citește și: 
Tom Cruise, o nouă victimă a operațiilor estetice? Starul are fața umflată și este dificil de recunoscut


Și Seal a atras atenția prin ținuta sa elegantă formată din sacou lung asortat cu cămașă albă, cravată, jeanși negri și bocanci. 

Tatăl biologic al lui Leni este multimilionarul italian Flavio Briatore, dar Seal este cel care a crescut-o pe Leni. Omul de afaceri italian nu este implicat în viața fiicei sale biologice.


Klum și Briatore s-au despărțit în timp ce Heidi era însărcinată.
La scurt timp, ea l-a întâlnit pe Seal, care i-a fost alături când Leni s-a născut, în mai 2004. În luna decembrie a aceluiași an, cântărețul britanic, pe numele său real Henry Olusegun Adeola Samuel, a cerut-o în căsătorie. Cu acordul lui Briatore, care a renunțat la drepturile părintești, Leni a fost adoptată de Seal în anul 2009 și îi poartă numele.

Seal și Heidi au împreună trei copii biologici: o fiică pe nume Lou, în vârstă de 12 ani, și doi fii - Henry, de 16 ani, și Johan de 14 ani.

Cei doi au divorțat în anul 2014, dar mențin o relație apropiată și își fac vacanțele împreună cu copiii.
Heidi s-a căsătorit în anul 2019 cu Tom Kaulitz, solistul trupei Tokio Hotel.



După ce a fost obligată de părinți să aștepte vârsta de 16 ani pentru a deveni model profesionist, cariera lui Leni a luat avânt. Până în prezent se poate lăuda cu câteva reușite majore - a apărut pe coperta revistei Glamour Germania, a deschis Săptămâna Modei de la Berlin și a defilat pentru Dolce & Gabbana în luna august.


„Am crezut mereu că este prea tânără. De asemenea, am decis să ținem copiii departe de public. Dar acum conduce mașina, are 16 ani, prin urmare m-am gândit că dacă poate face asta, poate să fie și model, dacă asta își dorește cel mai mult”, a declarat Heidi în luna decembrie a anului trecut pentru People. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
14 Octombrie 2021