La fiecare apariție publică, noua regină oferă o demonstrație de eleganță și stil. La al doilea ei angajament public în calitate de suverană, Letizia Ortiz a participat la deschiderea expoziției El Greco la celebrul muzeu El Prado din Madrid. Prilej cu care fosta prezentatoare TV, în vârstă de 41 de ani, și-a etalat frumusețea într-o rochie înflorată, în culori pastelate, semnată de Hugo Boss.
Expoziția, care va rămâne deschisă până în luna octombrie, marchează al patrulea centenar scurs de la moartea pictorului El Greco și include 26 de tablouri.
Acesta este al doilea eveniment la care Letizia a luat parte după primirea înaltului rang de suverană a Spaniei. Sâmbătă, împreună cu soțul său, Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, ea s-a întâlnit cu ministrul de Interne, Jorge Fernandez Diaz, și a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor terorismului.