„Regina Instagram“ se luptă cu un ou: Ce a făcut Kylie Jenner ca să revină pe primul loc pe Instagram

După ce o imagine cu un ou a strâns un număr record de peste 30 de milioane de aprecieri pe Instagram, vedeta încearcă cu disperare să-și recapete coroana de „regină a Instagram“.
Aproape umilită după ce a pierdut întâietatea pe platforma de socializare, Kylie Jenner nu se lasă: vedeta a postat un selfie sexy, în bikini și un top Calvin Klein, într-o încercare disperată de a-și recâștiga "coroana". Acoperită doar cu o jachetă albă, ea și-a scos în față nurii, cu un maghiaj perfect și ținându-și buzele și o sprânceană într-o postură seducătoare.

"Manevra" pe care a gândit-o Kylie nu putea trece neobservată, fotografia primind peste un milion de like-uri, dar insuficient pentru a detrona poza cu oul care a stabilit un nou record de aprecieri.

O fotografie cu un ou a strâns peste 30 de milioane de aprecieri pentru un mesaj publicat pe Instagram, detronând-o pe cea a starului reţelelor de socializare prin care anunţa naşterea fiicei sale.


Pe 4 ianuarie, această fotografie a oului a fost publicată online de un cont creat special pentru a stabili un record, intitulat world_record_egg. "Să stabilim împreună un record mondial cu cel mai mare număr de "like-uri" pe Instagram. Să batem recordul mondial stabilit de Kylie Jenner (18 milioane de aprecieri)! Vom reuşi" - este mesajul care însoţeşte fotografia, de altfel singurul "post" al contului.

Luni, mesajul primise, la ora 14.30 GMT, 28,6 milioane de "like-uri", adică cu 10 milioane mai mult decât vechiul record deţinut de Kylie Jenner.
Ea a primit 18,3 milioane de "like-uri" pentru anunţul naşterii fiicei ei Stormi, publicat pe 6 februarie 2018.

Din 2010 până în 2017, fotografia de profil a reţelei Twitter a fost un ou. Dar reţeaua socială a decis să nu mai folosească oul pentru că era asociat cu cultura trolilor, acei internauţi care publică intenţionat mesaje provocatoare şi ofensatoare, uneori pentru a ataca un alt internaut.

Poza cu oul a devenit prima imagine care nu are ca subiect un om ce pătrunde în top 20 al celor mai apreciate imagini de pe Instagram, vârful ierarhiei fiind dominat de fotografiile ale vedetelor, precum Beyonce sau Selena Gomez, notează Daily Mail.

Revista Paper a anunțat că oul va apărea pe coperta celei mai recente ediții online, alături de titlul: "Sparge recordul pe internet @world_record_egg".

O singură persoană știe prin ce trece Kylie Jenner acum - sora ei, Kendall Jenner.
Vedeta în vârstă de 22 de ani a avut în 2015 fotografia de pe Instagram cu cele mai multe like-uri.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod