Războiul televiziunilor: cum sunt sabotate emisiunile în direct ale concurenţei

Războiul dintre Pro TV şi Antena 1 este unul aprig, care ţine de mai mulţi ani şi pare că nu se va termina niciodată. Însă, în ultimul timp, luptele dintre cele două televiziuni par a se da prin intermediul emisiunilor „Acces direct“ şi „Happy Hour“.

La începutul acestei săptămâni, Silviu Prigoană a fost invitat în studioul „Acces direct“, dar, în acelaşi timp, fostul deputat apărea şi la Pro TV, acolo unde era intervievat într-un birou. La ambele televiziuni, pe ecran scria „direct“, însă Prigoană era live doar la Antena 1.

„Am difuzat un material cu Silviu Prigoană, dar nu înţeleg unde este nelămurirea. Nu am pretins niciodată că este în direct, a fost un material obişnuit, un interviu realizat de un reporter, ilustrat cu imagini de la nunta lui cu Adriana şi cu imagini cu fosta lui iubită. Era evident un material, nu o transmisiune live, pentru că altfel aş fi fost eu în legătură directă cu invitatul, i-aş fi pus întrebări şi am fi folosit o grafică de tip “ferestre”, ca de obicei, adică telespectatorii ar fi putut vedea în acelaşi timp platoul şi locul de unde transmiteam.

Nu a fost cazul. În timpul emisiunii am spus că a fost un interviu înregistrat în cursul zilei“, a spus Cătălin Măruţă, pentru Pagina de Media.

„Scamatoria“ celor de la Pro TV a fost copiată de la cei de la Antena 1, care au recurs la un truc identic în urmă cu o lună. Dan Bittman, care este jurat al emisiunii „X Factor“, de la Antena 1, dar şi solist al formaţiei Holograf, care are contract cu MediaPro Music, a fost disputat la mijlocul lunii martie de emisiunile „Acces direct“ şi „Happy Hour“.

După ce, timp de o săptămână, Cătălin Măruţă a anunţat că Dan Bittman va fi invitatul său în platoul „Happy Hour“, în ziua emisiunii, la ora 17.00, telespectatorii au avut parte de o surpriză: solistul era în direct, în acelaşi timp, şi pe Pro TV, dar şi la Antena 1.
Cum a fost posibil acest lucru? Cu toate că pe ecran, la ambele televiziuni, scria „Direct“ şi „Exclusiv“, Bittman se afla, de fapt, doar în platoul emisiunii „Happy Hour“.



„Dan Bittman e aici, la noi, şi o să vorbească în direct despre problemele cu vocea! Dan, fă cu mana să te vedem, că eşti aici, cu noi“, a spus Cătălin Măruţă, pentru a le demonstra telespectatorilor că artistul este în direct la Pro TV, nu la Antena 1. Mai mult, realizatorul l-a întrebat pe solist cât este ceasul şi ce zi este.

Cu siguranţă cei de la Antena 1 urmăreau emisiunea lui Măruţă, deoarece imediat după remarca prezentatorului, pe ecranul celor de la Intact nu mai scria „Direct“.

„Interviul cu Dan Bittman a fost înregistrat astăzi, mai devreme“, a fost şi replica Simonei Gherghe, în încercarea de a ieşi din situaţia penibilă în care intrase.

Cazul „Dan Bittman în direct“ a ajuns pe masa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce mai mulţi telespectatori au trimis sesizări la CNA pe motiv că nu şi-au putut da seama la ce emisiune solistul este în direct. „Au existat câteva momente de confuzie. Pe parcurs, problema a fost remediată. A fost probabil o întârziere a regiei, care nu a fost sesizată la timp. Dacă discutăm strict din punct de vedere legal, considerăm că nu au fost încălcat în niciun fel prevederile legale“, a fost, potrivit Pagina de Media, răspunsul dat de Mirela Bomboe, reprezentantul CNA.

Se pare că acum cazul „Silviu Prigoană în direct“ a venit ca o replică a celor de la Pro TV la decizia luată de CNA, care nu a amendat Antena 1 pentru derapajul mediatic.

26 Aprilie 2013
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mosu Lica pe 29 Apr 2013, 07:55
    Tele...verziunile din Romanica

    Toate sunt varza , asa ca in afara de vre-un film nu mai ...servesc nimic la tvr-uri!! Aveti autoritate totala asupra...,,teleCOMENZII"!!!!!!!!!!!

    2
    0

  • Adrian pe 26 Apr 2013, 21:07
    RE:

    @legio: Prietene, tu vorbesti de incultura, dar nici macar nu stii sa scrii ! Pentru CULTURA ta generala, "mizeri" se scrie, de fapt, "mizerii" - deci, cu dublu "i"; cealalta greseala care ai facut-o in tiparirea comentariului e cea unde folosesti verbul "a prezenta" - forma pe care trebuia sa o folosesti este "sa prezinte", nu "sa prezinta" - asa ca, pe viitor, te sfatuiesc sa te uiti in ograda ta si apoi sa faci comentarii asemanatoare cu cel postat!

    3
    4

  • legio pe 26 Apr 2013, 13:09
    mizerii alt TV

    Niste mizeri de emisiuni,emisiuni de o incultura crasa, mai bine ar disparea televiziunea decat sa prezinta asemenea mizerii.

    14
    3

  • lucian pe 26 Apr 2013, 12:42
    aprecieri

    Referitor la emisiunile in discutie,dar nu numai la ele,toate sunt de o subcultura inimaginabila.Deasemeni si canal D detine aceeasi performanta.Nimic altceva decat niste barfe cu niste oameni pretinse vedete.Trist.

    16
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod