După ce speculațiile au apărut de nicăieri și s-au tot întețit, Alexander Skarsgard a ales să vorbească în termeni vagi despre posibila lui relație cu actrița sud-africană. Întrebat dacă este adevărat ce se spune, el nici nu a confirmat, dar nici n-a infirmat povestea. "Nu mă afectează. Oamenii pot gândi ce vor", a spus Skarsgard pentru WSJ Magazine, admițând că a auzit zvonurile, deși nu este prezent pe rețelele de socializare.
"Este imposibil să trăiești în vid - auzi <<O, am auzit că ai pe cineva, așa și pe dincolo>>. Uneori îți vine să zici: <<Da, așa e>>. Alteori, ai spune: <<Nu ne-am văzut niciodată, dar dă-i numărul meu>>", a continuat actorul.
Dar și dacă ar fi într-o relație acum, Skarsgard precizează că nu este pregătit să se căsătorească în viitorul apropiat: "Îmi place foarte mult aventura călătoriilor, să întâlnesc oameni noi și să lucrez mult. Din fericire, într-o zi o să mă așez la casa mea."
Revista Life & Style a scris recent că Alexander Skarsgard și Charlize Theron au avut o relație în urmă cu șase ani, iar dragostea lor s-ar fi reaprins când au lucrat împreună pentru un film.
"Charlize este o femeie care știe ce vrea. A mai fost cu Alexander, iar acum e din nou cu el", a declarat o sursă pentru publicația amintită.
Cei doi țin își ascund relația, dar au fost văzuți flirtând pe platourile de filmare ale comediei politice "Flarsky". "Țin secretul cât pot, dar este greu să se ascundă. Sunt încântați că iubirea lor s-a reaprins", a declarat sursa citată de Life & Style.
Alexander Skarsgard și Charlize Theron s-au cunoscut în 2012, dar ei s-au despărțit după numai câteva întâlniri. "Prima oară când s-au văzut după atâția ani, a fost o atracție între ei. Au păstrat legătura după ce s-au regăsit", a mai spus sursa, adăugând că Skarsgard i-a cunoscut pe copiii adoptați de Theron, Jackson, în vârstă de șase ani, și August, de doi ani.