Proaspăt căsătoriți: Brad Pitt și Angelina Jolie, cu verighetele la vedere

Proprietatea din sudul Franței unde a avut loc nunta cuplului Brangelina


Deși nu au discutat încă cu presa despre fericitul eveniment, Brad Pitt a oferit dovada că s-a căsătorit cu Angelina. La prima sa apariție publică după nuntă, el a purtat verigheta, în timp ce se îndrepta spre o ședință foto pentru promovarea celui mai recent film al său, "Fury", în Bovington, Dorset (Marea Britanie).

Am trecut prin multe lucruri împreună. Asta ne-a apropiat şi mai multAngelina Jolie
După o minivacanță la Nisa, Jolie, Pitt și copiii au plecat miercuri în Malta, unde se filmează pentru pelicula "By The Sea".
Potrivit publicației The Hollywood Reporter, cei doi actori vor juca rolurile de soț și soție. În plus, Angelina este scenarista și regizoarea acestei producții care va fi lansată în 2016.

Brad Pitt se află la al doilea mariaj, iar Angelina e la al treilea. Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000-2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996-1999) şi Billy Bob Thornton (2000-2003).

În luna mai, Angelina Jolie a acordat un interviu revistei People, în care a vorbit despre planurile de nuntă ale cuplului. "Vrem să aşteptăm puţin, pentru a găsi cel mai potrivit moment pentru copii, pentru calendarul nostru profesional, pentru a simţi amândoi că momentul este bine ales.
Vorbim despre nuntă ocazional, iar copiii discută despre acest lucru cu noi"
, a spus actrița.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod