Acesta va fi primul test în care publicul atât de ataşat de Pro TV va asista sau nu la deschiderea către societate, la acceptarea unui star aşa cum e şi aşa cum se manifestă.
Să ne amintim câte compromisuri a făcut BBC pentru a-l păstra pe Jeremy Clarkson, realizatorul emisiunii "Top Gear", show-ul cu cea mai mare audienţă din Marea Britanie. El a fost concediat, în cele din urmă, nu pentru faptul că avea atitudine, ci pentru comportament violent - a bătut un producător.
© Copyright: MEDIAFAX
Pro TV. Va fi concediat Chirilă după scandalul Fernea? Primul test după epoca Sârbu!
14 Decembrie 2015
Comentarii (45)
Tudor Chirila a procedat corect devoaland ceea ce s-a intamplat "in spatele scenei", desi nu stiu daca a ajuns la concluzia certa ca in spatele publicitatii facuta de CJ Satu Mare se afla familia concurentei (oare familia Fernea e "cineva" in SM??). Poate ca totul a fost facut fara stirea familiei/ concurentei, doar din "mandrie locala" a celor de la CJ, negandindu-se ca-i pot cauza neplaceri, dovada ca, in ciuda realului talent pe care l-a demonstrat Tincuta, aceasta nu a mai fost votata! Pacat pentru ea! Dar in niciun caz Chirila nu ar trebui blamat sau, si mai rau, sanctionat! Mult mai deplasate mi se par (in fiecare sezon), prestatiile Loredanei, de multe ori efectiv provocatoare "sentimental/ sexual" fata de unii concurenti, decat excesul de corectitudine al lui Chirila.
Ata am de spus, publicul sa nu mai voteze. Motive sunt suficiente ca publicul sa nu voteze, interese, habar nu au de muzica, afoni ( unii ) Se da spaga asa ca sa nu mai voteze. Juriul sa decida dar fara reprosuri sau certuri, sa se voteze adevaratul talent indiferent din ce echipa face parte. PS: Cu propunerea mea nu o sa fie de acord deoarece prin trimiterea sutelor de mii de SMSuri cat se castiga si de aici pleaca totul din pacate. Mai mentionez ca am vazut aceeasta emisiune prima data la italieni dar nu se compara cu ce se intampla la noi.
Sper sa nu plece el,in schimb daca ar disparea penibila si jenanta Loredana Groza,PRO TV ul ar avea mai multa credibilitate
Ai dat dovada de multa corectitudine.Nu ai dat cu parul,nu ai incatusat pe nimeni,ai dat publicului o simpla informatie.Pur si simplu ai demascat coruptia si mitocania actualului POLITIC al Romaniei care incearca sa incalece si sa profite si de mediul artistic .Tincuta,acea fiica al unui politician de rang inferior, se poate lansa si dupa terminarea scolii intrucat avem enorm de multi analfabeti care ne conduc si care stau intotdeauna in fatza.
Tudor Chirila! Inteligent, talentat si "Vocea Adevarului" la Vocea Romaniei. Tudor ai dreptate! Tincuta is good but not good enough. Tudor nu o sa te dea afara pentru ca spui adevarul. Mai suntem si noi care te iubim pentru ca existi.
Asa ar trebui sa sune vocea romanilor: ca vocea lui Tudor Chirila. Sa rosteasca adevarul (cel mai mare dusman al potentatilor acestei tari) si sa aduca in prim plan COMPETENTA, cea profesionala si cea morala. Tudor Chirila o face. Noi putem face ca el ?
Un papagal care nu are nimic in comun cu muzica,,.ca si desantata de Loredana si care se mai baga si n politica....Boeh..
Fara el la Vocea Romaniei nici nu ma mai uit PUNCT
Tudor Chirila este cea mai buna achizitie pt Vocea Romaniei.Are simtul umorului iar fara el emisiunea ar fi prea rigida. Este sarea si piperul alaturi de Bartos. Faptul ca a dezvaluit un lucru care nu este OK pt un concurrent, nu este un motiv de eliminare.
bravo chirila ai dat o lectie la cum ar trebui sa fim noi toti dealfel .... sa stii : "pupincuristii" , de fapt sunt tradatorii in vreme de razboi . cat despre protv un culcus infect de soareci lingai care perie de fiecare data puterea .... bravo !! sange-n cocosel !!
Adevarul ustura totdeauna. Daca Tudor este un om corect si spune lucrurilor pe nume...asta deranjeaza. Este tipul de om care nu face afirmatii doar ca "sa dea bine pe sticla" cum fac majoritatea "artistilor" din tara asta. Iar despre Tincuta...parerea mea este ca a ascultat prea mult Miley Cyrus la viata ei si nu are o voce de nivelul unei finale la Vocea Romaniei.
M-am uitat la vocea Romaniei pentru Tudor si Moga, si ca mine multi altii! Tincuta, cu reclama sau fara, cu voce sau fara, ramine tot Tincuta! cel putin deocamdata! Acest concurs trebuie sa ramina corect. E minunat ca Tudor poate sa spuna lucrurilor pe nume, ca un adolescent, dar si din perspectiva experientei! Pentru asta avem artisti! sa spuna ceea ce noi nu mai avem curajul/speranta ca foloseste la ceva. Multumesc Tudor!
Felicitari pentru atitudine! Este genul de om care are curajul sa spuna ce gandeste! Si, in plus, este corect ce a spus. Nu mi se pare deloc sfidator sau necivilizat. Sper sa ramana in continuare.
Bravo, Chirila. Arata-le ce inseamna sa ai opinii si coloana vertebrala. A trecut vremea nepotismelor, a pilelor si relatiilor. Schimbarea incepe cu fiecare dintre noi. Ne trebuie insa si modele! Felicitari!
sunt un fan protv/profm profm s-a retras din concern .. ok dar dac si pe dl chirila il inlatura . cred ca protv se duce pe apa sambetei ..
Tudor Chirila a procedat corect. E de apreciat, mai ales ca urma duelul incrucisat si el putea beneficia de pe urma acelei campanii si sa aiba doua concurente in finala; a ales insa onestitatea. Daca voturile ar fi fost pe bune, concurenta putea sa le obtina si dupa dezvaluire. A dat un exemplu de corectitudine. Bravo!
Emisiuni de 2 lei pentru indivizi asemenea, copiate din Vest, "aranjate" etc. Locul lui Chirila este la Obregia. S-au rezolvat problemele acestei tari nenorocite care nu mai este a noastra decit pe hirtie, a ramas de discutat situatia cioflingarului de Chirila. Mda, asta spune tot despre noi ca natie....
Tudor Chirila nu ar avea nimic de pierdut, PRO TV ar avea daca ar renunta la el. Omul acesta este foarte inzestrat. Eu apreciez atitudinea lui militanta; lui chiar ii pasa de aceasta tara. Felicitari pentru cântec! Tincuta este talentata, dar un pic rasfatata. Are tot timpul sa se cizeleze, tineretea e de partea ei. Cred ca nu i-ar strica o colaborare mai lunga cu Tudor...ar avea de invatat.
De ce sa fie Tudor Chirila concediat ? Este cel mai tare dintre toti, are vana in el, vorbeste pe sleau, nu este pupincurist, spune pe fata ce il doare, nu barfeste pe la spate, este un om inteligent si-mi place ca nu perie pe nimeni, nici politic si nici colegial. Daca si tineretul din ziua de azi ar avea curajulu lui de exprimare, societatea noastra romaneasca s-ar schimba total. Bravo Tudor, tine-o tot asa, esti preferatul meu iar daca o sa ti se intample ceva la Vocea Romaniei, inseamna ca televiziunea este manipulata politic.
Adica maica-sa o promoveaza cu restul Consiliului, banner-ele sunt in tot orasul, dar Tincuta saraca nu a vazut si nu a stiut nimic...haideti sa fim seriosi! Mai degraba tacea Tincuta si nu vorbea despre asta decat sa minta pe fata.
Actor inzestrat cu har si cantaret inteligent, jurat nonconformist, dar competent si sincer, nu indeajuns de meritat de o televiziune comerciala, Tudor Chirila trebuie sa ramana in calduta emisiune a ProTv, macar si pentru exemplul de onestitate si curaj pe care-l ofera tinerilor. Cat despre mamica ingrijorata de faptul ca baiatelul ei a auzit cuvantul... ingrozitor care incepe cu litera a treia, i-as recomanda sa nu cumva sa-l tina departe pe micut de ceilalti copii din vecini, chiar daca isi va "imbogati" vocabularul si cu alte vorbe si expresii neacademice. Cei ce cresc intr-o atmosfera total antiseptica risca sa clacheze, mai devreme sau mai tarziu, la contactul cu viata reala.
Show-ul si-a pierdut credibilitatea cam din sezonul 3...iar ceea ce au facut anu' asta cu Rait, Vladau & comp. i-a compromis total.
Daca se va intampla asa eu nu ma voi mai uita niciodata la ProTv.De ce? Pentru ca m-am saturat de pus batista pe tambal, pentru ca de asta suntem aici unde suntem. Daca ce a spus e adevarat: Bravo lui! Daca nu e adevarat atunci sa plece. Dar este momentul ca macar in arta, muzica, teatru, etc in tara asta sa fie promovat talentul. Tincuta este o fata talentata dar daca ea si mai ales familia ei vor sa fie sus pe usa din dos ne lipsim de talentul ei . Bravo Chirila!!!
Eu cred ca Tudor are dreptate in aceasta speta. Cred ca greseala este a realizatorilor emisiunii de la bun inceput. Ei ar fi trebuit sa faca publica aceasta informatie de la bun inceput daca era cunoscuta. Acum, referitor la faptul daca Tudor va fi sau nu scos din decor, cred ca nu se va intampla asta. Spun asta si din cauza amplificarii cazului in media. Emisiunea are priza la public, dar aceasta este si meritul juriului. Privitor la emisiune,cel putin in ceea ce ma priveste, daca vor mai aparea astfel de situatii, eu voi trece pe alt canal TV si nu o voi mai urmari. Sunt convins ca astfel gandeste cea mai mare parte a fanilor emisiunii.
Hm, foarte interesant, cei care îl denigrează pe Chirilă şi consideră că e în regulă ca fata aia să fie împinsă de la spate cu susţinere politică sunt cam analfabeţi (as folosi cuvinte mai dure, dar nu e frumos), de unde reiese şi nivelul celor care votează la alegeri, la fel, pe-o galeată şi un covrig. Fătuca aia nu mai avea ce căuta în emisiune din secunda 2, e pe voce (chipurile), nicidecum pe cine are cutărică mai sus în politică.
Bravo Tudore! Cei de la Pro ar fi nebuni sa-l dea afara tocmai pe cel care a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Ar fi putut sa taca si sa castige Vocea cu o fatuca care beneficia de implicare locala si politica. Asta inseamna dovada de fair play, dar din pacate in societatea asta bolnava in care traim bunul simt, adevarul si orice alte principii morale nu au ce cauta. Asa ca inca odata BRAVO TUDORE!
La drept vorbind,acest show nu produce...nimic. Nu este singurul de gen. X Factor, la fel. Talentatii castigatori, dupa ce reusesc, dispar in derizoriu.Nu-i cauta nimeni, nu-i promoveaza nimeni, nu urmeaza nicio "carriera de succes".Exceptiile confirma regula. Astfel fiind, ma intreb: la ce bun toata tevatura asta ?
Ce scandal domnilor. Daca Tudor Chirila a spus lucrurilor pe fata si au fost sifonati unii asta inseamna sa fie dat afara/ Oare ne intoarcem inainte de Revolutie cind erai aspru pedepsit daca spneai ca nu gasesti carne si oua? Mai ginditi-va un pic si nu luati masuri pripite sau impuse de altii.
Faptul ca cei de la protv si-au dat seama cam tarziu de lacunele din regulament, nu inseamna ca cineva sa nu poata promova un concurent prin metode legale. Protv inainte de a lansa asemenea concursuri sa-si faca un regulament conform, iar pe de alta parte Chirila o fi apreciat ca artist, dar pe partea juridica n-are competenta. Concurentul n-are nicio vina. E tipic romanesc sa dai in concurent, in jurat, iar firma producatoare se spala pe maini pentru ca trebuie sa dea bine, sa fie in top.
Tudor Chirila este unul dintre multitalentele acestei tari.Educat,exploziv dar in acelasi timp sensibil si obiectiv nu s-a dezis nici in cazul Tincutei Fernea desi era o concurenta din echipa sa.De fiecare data el s-a exprimat clar si raspicat:nu voi fi niciodata de acord cu incorectitudinea...si asta a facut...Cineva spunea ca nu stie ce inseamna notiunea de FAIRPLAY...Ba dimpotriva,el a fost fairplay in primul rând fata de colegii jurati si in al doilea rând fata de ceilalti concurenti care nu aveau tati,consilii judetene si flyere in spate...Cred ca excluderea lui Tudor Chirila din juriul VOCEA ROMÂNIEI ar fi o mare greseala...ar demonstra ca nici macar arta,talentul nu pot ramâne nealterate si ca mai devreme sau mai târziu,in tara asta,ele sunt atinse de mâna distructiva a politicii...
jenant pentru pro tv pentru simplul fapt ca tudor mai este prezent la aceasta emisiune. de ce e singurul care poate sa spuna cuvantul kakat in direct ( copilul meu de 8 ani urmarea emisiunea si m-a intrebat daca a auzit bine ) este exemplu de urmat pentru ceilalti care doresc sa vizioneze emisiunea fara marlanii? citez: Cornel pe 15 Dec 2015, 09:09 Vocea Romaniei Chirila a dat dovada ca e singurul jurat care are coloana vertebrala. Ceilalti au tacut malc.....
Chirila a dat dovada ca e singurul jurat care are coloana vertebrala. Ceilalti au tacut malc, cu toate ca incorectitudinea a fost evidenta. De fapt, prin atitudinea ei, s-a putut vedea inca de la inceput ca Fernea este"fata tatet" in acest concurs, increzuta si cu privirea gen "lasa ca va arat eu voua"! Si iata cum publicul "a votat" cu cea mai slaba concurenta ramasa in competitie. S-a bagat taticul, consiliul judetean, si a iesit ca la alegeri! Bravo Chirila! M-ai cam enervat uneori, dar acum - jos palaria!
Chirila a dat dovada ca e singurul jurat care are coloana vertebrala. Ceilalti au tacut malc, cu toate ca incorectitudinea a fost evidenta. De fapt, prin atitudinea ei, s-a putut vedea inca de la inceput ca Fernea este"fata tatet" in acest concurs, increzuta si cu privirea gen "lasa ca va arat eu voua"! Si iata cum publicul "a votat" cu cea mai slaba concurenta ramasa in competitie. S-a bagat taticul, consiliul judetean, si a iesit ca la alegeri! Bravo Chirila! M-ai cam enervat uneori, dar acum - jos palaria!
Invata limba romana si sa scrii in limba romana (citez: "dentologie", "la-si', "emisiuni" - 2 de i, ca e articulat)
Acest individ, ca nu pot sa-l numesc om, este un frustrat si un complexat care se descarca pe oamenii care chiar au talent. Tincuta daca il alegea pe Moga, sigur era finalista. S-a vazut ce fata a facut chirila inainte sa se anunte votul publicului: a fost corect ziceti voi?? NU! EL a fost cel care a dezavantajat-o din start, nu Consiliul Judetean sau niste afise si flyere. Bravo satmarenilor ca sunt uniti si au facut ceea ce trebuia sa faca sau putea sa faca orice judet pt concurentul lui. Adevarul e ca pe alte judete nu le-a interesat cine apare pe scena. Probabil pt ca stiu cum se deruleaza aceste emisiuni. Se vede clar ca acest individ o preferea pe cristina, care cu parere de rau trebuia sa se adreseze Fundatiei Mereu aproape si nu la vocea romaniei. Se vede clar ca si ceilalti jurati sunt sictiriti de acest individ care isi varsa frustrarea pe oricine. PRO TV ne-ati dezamagit! Trimiteti-l la plimbare!!!
Excluderea lui Tudor din acel juriu ar fi dovada ca si protv,la randul sau,politizandu-se,a devenit un post tv.in care nu mai pot avea incredere.Pacat!
Tudor Chirilă nu are ce căuta în această emisiune de cultură din următoarele motive: -A dezavantajat-o pe Fernea încă de la primele etape. A spus înainte de a se vota de public că nu o doreşte iar la anunţul rezultatului a dezaprobat. Este total în dezacord cu dentologia unui jurat, albitru,etc. Eu să fiu în locul părinţilor la-şi da în judecată. -Are o atitudine necivilizată şi sfidătoare la adresa publicului şi telespectatorilor prin atitudinea lui şi prin modul de urlete cu piciorele pe scaun avînd un comportament necivilizat. -Acreat o tensiune în emisiune dacre a dus la scăderea calităţii lui şi al scopului acestuia .Eu şi alţi nu mai urmăresc emisiunea decît ocazional sporadic şi urmăresc X factor. -Chirilă a adus un dezastru emisiuni. -Se crede cel mai bun ce mai ...Să se uite în oglindă şi o să vadă că nu este nici pe jumătate. Eu să fi fost patronul sau celpuţin producătorul îl concediam de mult.
Sunt putini cei care au curajul să spună lucrurilor pe nume. Tudor Chirilă chiar asta a făcut ... a dat "bâta în baltă" şi lumea ice că are dreptate. Nu inteleg unde este problema? Nu este pupincu*ist? Eu zic că a făcut foarte bine.
Cu toate calitatile pe care le are, Chirila a reusit sa demonstreze ca nu cunoate sensul cuvantului fairplay . In general "antrenorii'" au reusit anul acesta, prin neinspiratele alegeri facute, sa ne prezinte o Voce a Romaniei .....neagra
s-au terminat toate problemele din tara asta si fix chestia asta trebuia rezolvata...showuri gen romanii au talent,x factor si alte porcarii in timo ce multi nu au bani de mancare si medicamente
Nici vorba sa fie concediat un om atat de apreciat si de care sigur va avea nevoie PRO TV in continuare. Este normal ca antrenorii de la Vocea Romaniei sa aiba si opinii usor diferite si ca urmare discutii contradictorii in legatura cu un concurent sau altul. Tudor este mult mai direct si a dovedit ca este foarte corect. Cu toate astea cei patru formeaza o echipa si stiu sa faca show.
Afara ! Ma intreb cine l-a adus la Vocea Romaniei.Privirea,atitudinea,gestica,mimica,spun totul despre acest adolescent intarziat.Locul sau nu este langa cei 3. Nu inteleg cum il suporta Loredana,Marius si Smiley.
Tudor Chirila are o greutate mare intre jurati si cred ca e bine ca fiecare dintre cei 4 antrenori este diferit de ceilalti, cu puncte mai puternice si mai slabe. Tudor Chirila are caracter puternic, umor, onestitate, e competent ca antrenor (ca doar a luat trofeul anul trecut cu Tibi). Conducerea postului Pro TV ar face o greseala IMENSA daca l-ar concedia.
Poate nu o sa se intample. Cred ca foarte multi romani au apreciat ce a spus si ma gandesc ca asa vor aduce mai multi oameni in fata televizorului. Oricum, de cand e alt CEO, vedetele din trust au inceput sa vorbeasca mai mult, sa se exprime, chiar si in interviuri pentru alte posturi TV, ceea ce, cred eu, e bine.
Eu cred că Tudor Chirilă este cel mai spumos dintre juraţi. Şi mai are multe alte atuuri: şcoală, cultură, inteligenţă. Prin urmare, are opinii, după părearea mea, corecte. Dacă politica şi în acest domeniu creează probleme cu care el nu e de acord de ce să n-o spună deschis? Cred că ar fi o greşeală capitală să fie îndepărtat. Asta ar arăta că politicul primează şi aici, ceea ce ar fi dezamăgitor.
Posteaza comentariu