MacPherson rămâne fidelă şi dietei sale sănătoase, care include avocado, seminţe de varză kale, linte, quinoa şi brânză de capră. Periodic, ea obişnuieşte să urmeze un plan simplu de detoxifiere. "Lunea, încerc să mănânc doar vegan, ca să compensez distracţia din weekend", a explicat ea.
Luna trecută, Elle a prezentat în revista The Chalkboard, un alt principiu de bază al stilului ei de viaţă: "Ca tânăr model, eram văzută drept atletică şi puternică. Dar n-a trecut mult timp şi mi-am dat seama de importanţa wellness-ului şi de efectul profund pe care o nutriţie corectă îl poate avea asupra modului în care te simţi. Se ştie bine că dacă mănânci multe legume îţi ajuţi corpul să fie alcalin, dar îmi dau seama că e dificil să trăieşti cu o dietă alcalină strictă şi sinceră să fiu, nu cred în extreme. Vreau să-mi trăiesc viaţa fără griji, aşa că iau suplimente alcaline în fiecare zi."
Supermodelul a declarat că regimul ei se bazează pe un supliment sub formă de pudră verde, The Super Elixir, comercializat de compania ei, WelleCo, specializată în produse de wellness.
Ea amestecă această pudră cu zeamă de cocos și o bea zilnic.
Într-un interviu publicat de revista Ocean Drive, Elle MacPherson a dezvăluit că în urmă cu zece ani a decis că trebuie să-și curețe organismul.
"Când am împlinit 50 de ani, n-am simțit nicio problemă fizică și nici n-am avut un șoc emoțional. N-a fost ca și cum <<Of, Doamne, era mai bine înainte>>, a fost mai degrabă ca și cum aș fi renăscut", a adăugat vedeta.
"Frumusețea la orice vârstă, ăsta e un clișeu plictisitor, frumusețea nu este rezervată doar tinereții", a spus fotomodelul.
Posteaza comentariu