Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a emis, luni seară, un comunicat de presă privind investigaţia de dopaj în cazul tenismenei Maria Şarapova, la scurt timp după conferinţa de presă a jucătoarei din Rusia. Potrivit forului rus, Programul Antidoping din Tenis (TADP) a confirmat faptul că, pe 26 ianuarie 2016, Maria Şarapova a furnizat o probă antidoping, în cadrul participării la turneul de Mare Şlem al Australiei.
În conformitate cu regulamentul Programului Antidoping din Tenis (TADP), Maria Şarapova a fost pusă sub învinuire, pe 2 martie, pentru încălcarea normelor în vigoare. Federaţia Internaţională de Tenis precizează că Maria Şarapova a recunoscut faptul că i-a fost administrată substanţa Meldonium şi implicit acurateţea rezultatului testării.
Întrucât Meldonium este catalogată drept "o substanţă nespecifică", în conformitate cu normele WADA (şi, prin urmare, TADP), privind lista substanţelor interzise şi a metodelor interzise, Maria Şarapova va fi suspendată provizoriu, începând cu 12 martie, până la determinarea cauzei.
Substanţele specifice sunt cele pentru care, dacă sunt descoperite în corpul unui atlet, poate exista o explicaţie credibilă, care să nu reprezinte un caz de dopaj, întrucât astfel de substanţe se pot regăsi şi în mod natural în corpul uman.
Substanţele nespecifice sunt cele pentru care nu poate exista o explicaţie credibilă, care să combată acuzaţia de dopaj, întrucât nu se regăsesc sub nicio formă în corpul uman, potrivit Agenţiei Antidoping din Marea Britanie.
Rusoaica în vârstă de 28 de ani a fost testată pozitiv cu Meldonium, o substanţă care i-a fost administrat Mariei încă din 2006, pentru probleme medicale. "Am luat prima dată substanţa în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam şi un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanţa doar pentru că mă menţinea sănătoasă", a declarat Şarapova.
Posteaza comentariu