Premiul Ghicitoarea de lemn 2015. Carmen Harra, pentru noi, este Nostradamus doi!


Coperta cărţii în care cele două se autointitulează Reginele Karmei, orice o fi însemnând asta
La vremea respectivă, ghicitoarea a susţinut că Mădălina Manole i-ar fi spus: "Nu m-am sinucis şi regret că port această stigmă şi că am fost condamnată pentru ceva ce n-am făcut". Iar a doua declaraţie a vedetei transmisă prin vocea magicienei ar fi fost: "Petru şi mama lui nu au chemat Salvarea imediat după ce m-au găsit. Amândoi se uitau la mine şi nu ştiau ce să facă.
Mesajul găsit pe telefonul mobil nu este scris de mine, ci de Petru", adică, dacă vreţi, doamna Harra a şters pe jos şi cu soţul îndoliat al vedetei şi cu mama soacră.
Într-un articol din ”Caţavencii”, din noiembrie 2012, sunt listate toate predicţiile ratate ale ”psihologului intuitiv” Carmen Harra, doctor în Hipnoterapie, nu e o glumă, şi în Vindecări alternative,  nici asta nu e o glumă. Aceste titluri sunt trecute pe site-ul ei de prezentare.
Adevărul că trebuie să fie mulţi proşti pe pământ, atât în România, cât şi în SUA, de o astfel de persoană poate fi luată în serios.
27 Noiembrie 2015
 

Comentarii (13)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mihail pe 28 Nov 2015, 21:53
    Cui ar trebui să-i fie ruşine?

    Cui ar trebui să-i fie ruşine, acestei femei care reuşeşte să prostească atâta lume, sau moderatorilor TV care se compromit aducând-o în emisiunile lor? Oare de dragul ratingului Măruţă a pierdut orice noţiune despre valoare, decenţă, calitate - aducând în studio balaoacheşe care concurează alte excroace - gen Mama Omida, cu care se aseamănă prin etnie culoare şi abilitatea de a înşela oamenii creduli pt. a-i tapa de bani. Chiar aşa rău a ajuns România? Acesta este nivelul emisiunilor TV dedicate dezidenţilor care au rămas cu nostalgia ţării şi doresc să vadă nu GUNOAIE SOCIALE promovate ostentativ? Căci această aşa zisă magiciană, cititoare în stele, Nostra-damă şi ce mai crede că este şi mai ales convinge PROŞTII este o ruşine să fie popularizată. Ca ce? Prin comparaţie, celelalte posturi româneşti din Ardeal, Iaşi, Craiova, Tg. Mureş, TVR sunt infinit de mai bună calitate, promovează cultura nu noncultura. Oare Audio Vizualul nu se sesizează? Din an în Paşte dă amenzi şi apoi treaba continuă identic. Până când? Nu credeţi că ar fi timpul să se intre în normalitatea unei ţări civilizate?

    1
    0

  • vasi pe 28 Nov 2015, 17:47
    să-i fie de bine

    tanti carmen hara, adică persoana din imagine este foarte egoistă si indiferentă si nepăsătoare chiar crudă cu necazurile altora. a luptat mult ca să aibă un ban, doar dânsa știe cum, și acum se crede la un alt nivel și numai vrea să audă de problemele altora. să-i fie de bine!

    3
    0

  • lia pe 28 Nov 2015, 17:17
    carmen hara

    nu il jicniti pe Nostradamus!!!pe cat posibil nu mai aduceti in discutie asemenea "personalitati"ne faceti greata si pierdeti pe cei care va apreciaza!

    1
    0

  • silviu pe 28 Nov 2015, 10:15
    carmen

    Carmen este originara din Gherla-Cluj,are 63 de ani si nici-o legatura cu fostul ministru Ana Muresan.Excroaca si tupeista, caracteristici de baza a etniei din care face parte.A gasit terenul propice in Romania.

    3
    0

  • Florin pe 28 Nov 2015, 10:08
    Oreste

    Ati uitat de Oreste care este vizibil peste tot: in ziare (sub forma reclamelor la tot felul de produse naturiste minune), la televizor (comentator politic sau comentator care le stie pe toate), dar si cel mai tare din parcare specialist in paranormal, mistere, yoga, parapsihologie, religie, ocultism etc.etc.etc din cati exista pe acest Pamant.

    4
    0

  • Maria pe 28 Nov 2015, 09:27
    Carmen Harra

    Sa fim seriosi,este departe de Nostradamus.In recentele emisiuni de la Maruta,s-a comportat esecrabil: a vorbit peste toti dar mai ales a atacat-o pe biata femeie necajita ,bolnava dar cu f. mult bun simt.Harra poate lua lectii de onestitate de la Maria Varga ,cea care-si cauta fetita vinduta se sotul ei agresiv.Imi plac emisiunile lui Maruta dar ar trebui sa fie mai atent cu cei pe care ii invita in emisiunile sale.

    4
    0

  • ardeleanul pe 28 Nov 2015, 09:07
    Carmen Hara

    Doamna Nina am ras la comentariul dumneavoastra de mi-au curs lacrimile.

    2
    0

  • Moldovan Gavrila pe 28 Nov 2015, 08:45
    Parapsihologul Hara

    Domnilor ce calităţi parapsihologice are dacă a găsit-o şi pe Elodia ? La o emisiune la Măruţă o critica de mama focului pe mama din Peşteana fără să îi acorde prezumţia de nevinovăţie , fără să ia în calcul că femeia cu o cultură la limita analfabetismului putea fi înşelată de către nişte excroci din mafia înfierilor, fără să ia în calcul că nimeni nu a văzut-o cu bani etc. Ce fel de parapsiholog este? Poveşti.

    7
    0

  • stan pe 28 Nov 2015, 08:45
    mama omida

    Este atat de obraznica si de infatuate incat se crede marea prezicatoare. Numai prostii o pot crede si sa uita la ea o simpla muritare. Stie cineva ce face ea in America, cu ce traieste ????????????. Aici pune doua, trei toale pe ea si se de grande. Televiziunile sunt de vina capromoveaza tot felul de c..ve, gen , gina pistol, manelisti, etc, adica scursorile acestei societati care capata cativa euro ca sa apara pe sticla.

    9
    0

  • ion pe 28 Nov 2015, 07:04
    Hara

    Carmen "Hara" e , de fapt, nu doar o cantareata ( de duzina) ci si fiica ministrei ceauşiste Ana Mureşan, cea care dadea masini Dacia peste rand, nu gratis, bineinteles ! Fetita a profitat si hooopa! ghicitoarea !

    4
    0

  • johndoe pe 28 Nov 2015, 04:35
    Abureala

    Cine naiba o crede pe do...a asta,ea stie totul dar nimic,e vai....cum "ghiceste ea"dupa evenimente asa suntem toti nostradamul sau ma rog....o.....de nimic cine crede in ce "prevesteste ea"este un ...sau o

    3
    0

  • NEMESIS pe 28 Nov 2015, 01:25
    ESCROACA

    Tra-la-la-la-la... e Duminică, în epoca lui Nea Nicu, iar la Albumul Duminical apare Trio Expres, format din Carmen Mureșan, Crina Mardare și Elena Perianu, care debitează următoarele: "Ești totul pentru mineee, / Ești totul, totul pentru mineee...". Anii au trecut, iar Madam Mureșan e acum Madam Harra, cu cabinet de ghicit situat în Forrest Hills, Queens, New York, iar o oră de ghicitori e taxată de escroaca din Lumea Nouă cu minimum 300 de dolari.

    4
    0

  • Nina pe 27 Nov 2015, 20:29
    Carmen Mureşan (Hara)

    Pe vremurile când era tânără hormonii o chinuiau tare rău, rău de tot. Nu era ghicitoare ci NIMFOMANĂ. Fetiţa făcută cu -TITUS ANDREI - redactor sef la departamentul de muzică uşoară de la Radiodifuziunea Română, a determinat-o să-şi ia zborul spre o ţară mai libertină în principii, că prin anii 80 în Ro. MORALA PROLETARĂ era în mare vogă. Nici aşchia nu sare departe de trunchi, cum a fost mama, aşa e fata, s-au scris multe. Şi pt. că "meseria pe care o cunoştea cel mai bine", avea chiar înaltă calificare, nu mai merge la bătrâneţe, s-a recalificat în ştiinţele oculte,ghicit în te miri ce, vorbit cu morţii, previziunile viitorului (niciuna reală) şi alte baliverne, revenind în Dulcea Românie - unde mai ciupeşte ceva parale, pe la TV. unde e prezentată gen reclama de circ: "lume, lume, priviţi şarpele minune, de la cap la coadă măsoară 5 m. de la coadă la cap 10m. Cu o lovitură de coadă omoară un bou, o vacă şi un viţel. Domnior, luaţi-vă nevasta şi copilul şi daţi-vă laoparte.". Frunză verde magheran, vine Carmen Mureşan, care părăsindu-şi ţara, Devenit-a Lady HARA. Ghicitoare-n morţi şi vii. Şi profetă-n inepţii. E şi asta-o meserie, Pentru prea multă prostie. Hai să-i zicem toţi bonjour, şi să o pupăm în ...

    16
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod