Un episod mai vechi, necunoscut pe deplin publicului larg, a fost dezvăluit de președintele grupului media Conde Nast, care editează revistele Vogue, Vanity Fair, The New Yorker și Wired. Nicholas Coleridge a povestit că Prințul William a fost ironizat de colegii de clasă după ce imaginea topless a mamei sale a fost publicată în 1996.
În cartea sa de memorii, "The Glossy Years", Nicholas a amintit cum Diana i-a făcut o vizită pentru a lua prânzul împreună la Vogue House, în toiul scandalului.
Ducesa i-a spus lui Coleridge că William, atunci în vârstă de 14 ani, a sunat-o de la colegiul Eton, unde învăța, și era supărat. Colegii îl necăjeau pe tema fotografiei făcute de paparazzi și râdeau pe seama mărimii sânilor ei. Apoi Diana i-a spus fără ocolișuri lui Coleridge: "Nicholas, pot să te întreb ceva? Te rog să fii sincer. Ai văzut poza mea din Daily Mirror? Cea topless?".
Prințesa i-a explicat lui Coleridge că William era foarte afectat: "Era așa de supărat. A zis că unii colegi râd de el că am sânii prea mici. Crezi că sânii mei sunt prea mici?"
Nicholas nu se aștepta la o asemenea întrebare (cine s-ar fi așteptat?!) și a simțit cum rămâne fără aer. S-a făcut roșu ca uniformele gărzilor, dar s-a adunat repede și a asigurat-o pe Lady Di că sânii ei sunt perfecți, spunându-i că nu are de ce să-și facă griji.