Până acum, George a trecut de două etape, proba audiţiilor pe nevăzute și confruntările. În etapa audițiilor pe nevăzute, George Horga a interpretat piesa „Treasure“, a lui Bruno Mars, şi chiar dacă nu au întors scaunele, Christina Aguilera, Adam Levine şi Blake Shelton au avut cuvinte de laudă la adresa sa. „Mi-am dat seama după reacţia fetelor că eşti tare frumuşel“, i-a spus şi Christina Aguilera.
George a fost cooptat în echipa lui Cee Lo Green (Gnarls Barkley) și a fost comparat cu Justin Timberlake. „Mi-a plăcut. Ai foarte mult șarm și personalitate“, a spus Cee Lo Green.
"Nu cred că aş putea să fiu mai fericit de atât. Cee Lo este un artist de top. Este foarte talentat şi inteligent şi când oferă un feedback este extrem de onest, lucru pe care îl respect.
Este un muzician în adevăratul sens al cuvântului şi mă simt norocos să lucrez cu el”, a declarat George Horga după audiţii.
George Horga s-a născut în Chicago, însă în acest moment locuieşte în Portland, ambii lui părinţi fiind români. „Tatăl meu a venit în SUA şi şi-a adus aici întreaga familie. Fraţi, surori, e o familie foarte mare. Îmi povestea mereu cum au fugit de comunism şi au ales să vină în America, pe tărâmul oportunităţilor. Tata s-a născut, acasă, pe duşumea. Când părinţii mei au venit aici, nici măcar nu ştiau engleză. Au construit totul de la zero“, a spus tânărul.
George a povestit că a trăit până la 19 ani în comunitatea română din Portland şi că a moştenit pasiunea pentru muzică de la unchiul său, care a cântat în trupa de muzică religioasă "The Messengers".
La 19 ani, George a decis să se mute la Los Angeles pentru a-şi îndeplini visul, o carieră în industria muzicală.„În familiile de români, legăturile sunt foarte strânse. Tinerii stau cu familiile lor până se căsătoresc. La 18 ani, eu m-am mutat de acasă. Am lăsat în urmă singurul lucru pe care-l ştiam: comunitatea românească. A fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut vreodată. Dar am vrut să fac muzică, am vrut să-mi urmez visul“, a mai spus tânărul.
Luni seară, pentru a avansa în concurs, George Horga s-a duelat cu Juhi, o tânără de origine indiană, în vârstă de 17 ani, cei doi interpretând în duet piesa “Best I Ever Had”, a lui Gavin DeGraw. Deşi Juhi a fost apreciată de doi dintre membrii juriului, Adam Levine (Maroon 5) şi cântăreţul de muzică country Blake Shelton, Cee Lo Green a ales să meargă mai departe cu George Horga, notează Mediafax.
Juhi nu a părăsit competiţia, ea fiind “furată” de Adam Levine. La finalul confruntării, membrii juriului au comentat prestaţia celor doi. „Vreau să fiu mentorul cuiva al cărui singur scop este să facă muzică, fără să aibă un plan de rezervă“, a spus Cee Lo.„A fost o noapte nebună, plină de emoţii, dar într-un fel constructiv. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin. N-aş însemna nimic fără oamenii din jurul meu, fără credinţa mea“, a scris George Horga pe pagina sa de Facebook.
În țara noastră, show-ul „The Voice“ („Vocea României“) este difuzat de Pro TV, emisiunea ajungând deja la al treilea sezon. Primele două sezoane au fost câștigate de Ștefan Stan, care făcea parte din echipa lui Smiley, și de Julie Mayaya, antrenată de Horia Brenciu.
Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Vocea României“ este în plină desfășurare, show-ul fiind difuzat de Pro TV în fiecare sâmbătă, de la ora 20.30.