Piţurcă este oficial tatăl copilului Vicăi. Va plăti o pensie alimentară uriaşă!

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, este de vineri, legal şi oficial, tatăl lui Edan, băiatul de şase ani al Vicăi Blochina. Institutul Naţional de Medicină Legală a trimis rezultatele testului ADN făcut de Piţurcă şi Edan, care au confirmat ceea ce Vica şi Piţi ştiau deja, dar selecţionerul nega: Edan este urmaşul său.

După mai mulţi ani de procese, Victor Piţurcă şi Vica Blochina par a îngropa securea războiului. După ce antrenorul a negat că Edan ar fi băiatul său, acum acesta a acceptat să facă testul de paternitate, împins la spate mai mult de datoria de peste 100.000 de euro pe care are să i-o plătească Vicăi şi de pensia alimentară de aproape 9.000 de euro lunar, cea mai mare din România.

Potrivit actelor depuse la dosar, Victor Piţurcă doreşte acum să ceară custodie comună, afirmând că nu are cum să plătească o pensie alimentară atât de mare. Selecţionerul spune că deja are foarte multe datorii, iar dacă i-ar oferi lui Edan câteva 9.000 de euro lunar, ar rămâne fără casă, pentru care are de plătit rate în valoare de 15.000 de euro lunar.

Selecţionerul se plânge că nu are bani, dar câştigă un salariu uriaş pentru România.

Conform contractului cu Federaţia Română de Fotbal, Piţurcă încasează lunar câte 2.200 de euro, plus 400.000 de euro anual, bani pe care îi primeşte împărţiţi trimestrial. Mai mult de atât, antrenorul primeşte 300 de euro pentru meciurile jucate în ţară și 500 de euro pentru cele jucate străinătate.



„Sunt căsătorit, locuiesc cu soţia şi suport toate cheltuielile comune - cuantumul acestor cheltuieli este la rândul lui semnificativ, fiind de natură să micşoreze valoarea sumei de care dispun lunar. De asemenea, am doi copii majori. Având în vedere că nici unul dintre aceştia nu are serviciu, acopăr în mod cotidian o serie de cheltuieli ale acestora“, a spus Piţurcă, în momentul în care instanţa a decis că trebuie săi achite Vicăi 8.900 euro lunar şi 100.000 euro retroactiv pensie alimentară.

Fosta amantă a lui Piţurcă nu s-a lăsat impresionată de declaraţiile selecţionerului, ci a afirmat că este trist faptul că el are bani pentru ceilalţi copii, dar pentru Edan nu. „E trist să văd că Victor Piţurcă are grijă de familia lui, spune că-şi întreţine soţia şi copiii majori, dar îşi neglijează băiatul în vârstă de şase ani“, a spus Vica.



Chiar dacă se plânge că nu are bani, Piţurcă are de primit 7 milioane de euro de la Adrian Mititelu, cel care l-a dat afară de la Universitatea Craiova în 2011. Atunci, actualul selecţioner s-a adresat comisiilor FRF pentru a-şi încasa drepturile financiare, suma fiind de aproape şapte milioane de euro (5 milioane clauza de reziliere, 1,8 milioane prima de instalare şi 164.893 restanţe salariale).

După comisiile FRF, acţiunea s-a mutat în instanţă şi acum selecţionerul are de încasat banii.

Pe lângă această sumă, Piţurcă ar mai putea încasa încă 800.000 de euro de la FRF, dacă reuşeşte să califice naţionala de fotbal la Campionatul Mondial din 2014, care se desfăşoară în Brazilia. În cazul în care toate aceste sume vor ajunge în conturile selecţionerului, Vica ar putea cere o recalculare a pensiei alimentare, pentru a încasa lunar o sumă şi mai mare de la fostul său amant.

2 Iulie 2013