Cătălin Botezatu are mari probleme cu inima. A petrecut din nou o noapte în spital. Ne-am obişnuit ca importantul creator de modă să creeze evenimente doar pentru a rămâne în atenţia publicului. Dar se pare că, într-adevăr, designerul de 49 de ani are o afecţiune cardiacă în urma căreia îşi poate pierde viaţa.
Designerul este un maestru al relaţiilor publice. Întregul său succes se bazează pe o relaţie specială cu presa mondenă, una prin care ceea ce se scrie despre el este filtrat pentru a-şi conserva imaginea de băiat bun. Acest fapt nu e neapărat un lucru negativ pentru că designerul povesteşte lucruri din viaţa sa, îşi expune multe dintre proiecte şi vrea să rămână mereu în centrul atenţiei.
El este şi unul dintre cei mai importanţi promotori de cluburi, iar succesul Bamboo i se datorează într-o bună măsură. E unul dintre cele mai vechi cluburi din Capitală, unul care a reuşit să nu se demodeze.
Cătălin Botezatu, în ultimii ani, a devenit şi un important realizator de programe TV. În urmă cu mai bine de cinci ani a lansat emisiunea ”Next Top Model” care a avut succes şi a fost difuzată vreme de câteva sezoane de Antena 1 şi posturile asociate.
Pericol. Cătălin Botezatu, o nouă criză cardiacă chiar şi după montarea stenturilor
Cel mai important creator de modă din România are grave probleme de sănătate pe care le maschează prin afişarea unei imagini de bărbat puternic, sănătos şi stăpân pe sine.
29 Februarie 2016