1. Femei
Pepe (32 ani) este un bărbat echilibrat, dacă ar fi să ne ghidăm după numărul relaţiilor pe care le-a făcut publice până astăzi. Atunci când s-a lansat în muzică, artistul latino era implicat într-o relaţie sentimentală cu Dana, actuala iubită a fotbalistului Bogdan Mara. Cei doi s-au cunoscut în 2000, la un concert susţinut de artist şi au format un cuplu până în 2003. Cea de-a doua relaţie de amor a lui Pepe despre care s-a ştiut, este cea cu Oana Zăvoranu care s-a terminat zilele acestea după 7 ani, din care 4 au însemnat mariaj. Pentru stabilitate, Pepe primeşte 4 stele.
Irinel Columbeanu (53 ani) este un bărbat căruia i-a plăcut foarte mult viaţa, iar acesta este un fapt dovedit şi de numărul femeilor care i-au trecut prin pat. Vorbim bunăoară despre Romaniţa Iovan, femeia alături de care a început să-şi contruiască imperiul financiar, atât al lui, cât şi al ei. Apoi a urmat Ana Lesko, manechinul Blanche sau Monica Columbean, femeie de care divorţează în această perioadă printr-un scandal de proporţii. Acestea ar fi iubitele oficiale, însă miliardarul a mai avut şi alte escapade... erotice. Două dintre întâmplările de acest gen au ajuns pe primele pagini ale tabloidelor. Mariana Roşca şi "Blondele lui Iri" - Anca şi Flore sunt protagonistele despre care vorbeam anterior. Pentru numeroasele aventuri primeşte o stea.
2. Maşini
Pepe este fidel maşinilor marca BMW. În anul 2008 a avut un BMW seria 5, iar acum conduce un BMW seria 6 alb. Pentru pasiunea lui pentru marca germană e notat cu 3 stele.
Irinel Columbeanu este pasionat de maşini. În tinereţe a condus de la Trabant (prima lui maşină), la Olcit şi Dacie. Odată cu trecerea anilor şi cu mărirea contului, miliardarul de la Izvorani şi-a mărit şi numărul maşinilor din garaj. Acum conduce fie un Rolls Royce, fie un Bentley şi uneori o Toyota. Pentru pasiunea lui pentru automobile de lux, Irinel obţine 4 stele.
3. Scandaluri
Pepe a fost implicat cu sau fără voia lui în scandalul cu Mărioara Zăvoranu, mama Oanei. Însă acesta nu este singurul eveniment de acest gen în care artistul latino a fost cap de afiş. Nu poate fi uitată bătaia pe care artistul latino i-a aplicat-o avocatului Andrei Condoianis în 2005, într-un club bucureştean, după ce acesta se pare că a avut o altercaţie cu nepotul lui Pepe, Franco. Cel mai recent scandal în care Pepe este pion principal se consumă chiar în aceste zile, iar mărul discordiei este divorţul de soţia lui Oana Zăvoranu. Pentru firea impulsivă, artistul primeşte o stea.
Irinel Columbeanu este o celebritate importantă a ultimilor ani. De la valurile provocate de povestea de amor cu minora, pe atunci, Monica Columbeanu, de la vestitul sex oral dintr-un restaurant bucureştean, până la scandalurile sexuale petrecute anul trecut, Irinel Columbeanu face ce face şi apare mereu pe primele pagini ale ziarelor. Să nu uităm ce se întâmplă zilele acestea în viaţa lui, când urmăririle penale, procesul de divorţ, lupta pentru custodia micuţei Irina, fac deliciul presei. În plus, milionarul de la Izvorani a demonstrat că este bun prieten cu Bachus în vara trecută când injuriile aduse ziariştilor care şi-au permis să-l fotografieze în timp ce mergea la propriu pe zece cărări, l-au "teleportat" direct în mijlocul unui scandal media. Pentru încurajarea scandalului cu orice preţ, Irinel, eroul tabloidelor, primeşte o stea.
4. Stil
Pepe este un latin lover, iar acest lucru se vede şi atunci când intră în discuţie stilul său vestimentar. Întotdeauna este elegant, întotdeauna la patru ace, artistul nu a fost niciodată prins pe picior greşit din punct de vedere fashion. Ţinutele pe care le alege i se potrivesc perfect lui Pepe, fie că vorbim de scenă sau de hainele de zi cu zi. Pentru stil, Pepe primeşte 3 stele.
Irinel Columbeanu este un domn. Întotdeauna la costum, unul de firmă, miliardarul de la Izvorani nu face rabat atunci când vine vorba de outfit-uri, iar acesta este un mare plus pentru el. Sigur, nu trebuie să uităm că acum câţiva ani, stilul lui vestimentar a fost intens discutat şi criticat. Pe vremea respectivă era un client fidel al designerului Yohji Yamamoto care, ce-i drept, nu promovează un stil pe gustul conservatorilor, însă nu putem spune că ţinutele create de el sunt ridicole sau nepotrivite, doar că sunt puţin ieşite din tipare. Cei care le preferă sunt categoric nişte persoane extravagante, iar Irinel a demonstrat întotdeauna că face parte clar din această categorie. Pentru extravaganţa vestimentară afişată uneori, Irinel primeşte 3 stele.
5. Avere
Pepe este un artist care a câştigat foarte bine din muzică de-a lungul timpului. O dată cu divorţul care este pe tapet astăzi s-a dezvăluit faptul că averea pe care o are latin lover-ul, împreună cu soţia lui Oana, se ridică la 3 milioane de euro. Pentru succes ia 3 stele.
Irinel Columbeanu a resimţit "extrem" de acut criza financiară, iar dovada clară sunt sumele pe care le mai are astăzi în cont. Dacă în anul 2005 averea şefului de la Izvorani era estimată undeva la 50 - 60 de milioane de dolari, astăzi nu mai are decât vreo 10-12 milioane. Pentru faptul că nu a făcut faţă crizei primeşte 2 stele.
Comentarii (12)
numesc florin stefan, am 15ani sunt din busteni, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna 0731806200. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.
Eu cred ca multe fete aici vin cu idei preconcepute, hello, suntem in anul 2011, multe o criticati pe Monica ca a fost o parasuta, bine, dar cate dintre voi v-ati maritat virgine? si asta este ok, dar asteptati macar pana la 60 ani, apoi puteti trage linie, cat de cinstite ati fost, never say never, nu stii niciodata la ce vei fi expus. Apoi cat despre Irinel..d-zeu sa ma ierte, cata smecherie il caracterizeaza, un om de 2 lei gauriti, el nu este zdravan, un copil este nascut din o mama si un tata, cum poate el sa interzica mamaei copilului sa-si vada copilul? un meschin, se eschiveaza de la raspunsul intrebarii puse de reporter daca Irina il intreaba de mama ei, el spune ca fetita este mult mai matura si ca ii pare rau ca nu poate raspunde caci vrea sa stea mai mult cu Irina. Apoi cat despre donatii, azi iti dau ceva, maine m-am suparat pe tine, iti iau inapoi..ca la gradinita. Un securist imputit,
neam infectat destul cu atita scandal dea dreptul scirbos nu mai auzim alceva pe toate posturile de televiziune si in toate ziarele parca pe noi numai asta ne intereseaza ori cum pepe si oana au fost un cuplu mai potriviti pact ca nu sau inteles mi se par mai normali dar moni cu iri au fost dea dreptu scirbosi in primu rind diferenta de virsta era clar ca nu sa indragostit de iel a vrut sa scape de saracie pacat de fetita ca trebue sa suporte asa ceva in loc sa aiba o copilarie fericita la cei folosesc bani daca nu are liniste cu o mama ca moni o vagaboanta care nu urmareste numai sa puna mina pe bani lui iri pentru bani trebui sa muncesti nu sa te injosesti incele mai urite scandaluri este en exemplu urit pentru tote tinerele
Monica este o exceptie printre ...gabori. Cei mai multi reusesc ceea ce-si propun. Exceptia ....nici nu mai conteaza.
De ce se face aceasta comparatie? Este aiurea. Imi vine sa rad. Pepe nu ajunge nici la degetul mic al lui Columbeanu. Offf...biata fata, Monica. Parca a obligat-o cineva sa se marite cu Columbeanu...Nu-mi spuneti ca il iubea...hai, zau asa. Fiti seriosi. Acum doarme asa cum si-a asternut, daca intelegeti ce vreau sa spun. Si cu asta am spus tot. Pacat doar de copilasul ala, care nu stie ce se intampla. Asta e viata. Va creste ca un copil de bani gata...si cu asta basta.
Dar ce usor va vine unora sa aruncati cu piatra, mai fetelor. Una-doua...parasuta! nu stiti pe unde va poarta viata, pastrati-va principiile si nu judecati. Articolul e fortat, ca toate comparatiile de v.i.p.-uri, ca sa zic asa. Niste oameni ca toti oamenii, pusi total fara rost in aceeasi oala, intr-o bucatica de jurnalism patetic cu insertii de conceptii morale decazute. Pt ca, sa-mi fie cu iertare, dam stele pe numarul de masini acuma? Cutare e mai barbat pt ca are catralioane de masini? Hm...si daca intreaba cineva, vai, niciuna nu-i materialista. Revenind la "parasutismul" Monicai...As fi inteles sa fiti, ca femei, impotriva ei, daca in context intra un barbat meritoriu, un om bun in adevaratul sens al cuvantului, moral. Dar sa spunem ca ea e o distrusa si o cretina e cam tras de par, considerand faptul ca distinsul domn Iri, cu toate gablonzurile lui, e tot o carpa de om pe dinauntru. Va salut...
cred ca cei doi iri si pepe culeg ce au semanat . si apoi ce sa mai zic circ fara bani. era de asteptat. ce asteptati de la moni ,o parasuta??? dar de la oana tigani,tigani mai rau
moni cand facea sex oral in carciuma si-a aratat adevarata fata, o parasuta care ar fi trebuit sterilizata sa nu dea din greseala nastere la progenituri care sa-i semene, dealtefel si-a gasit consolarea in bratele unui tip cu bani, sper sa ia din nou teapa toapa proasta si agramata
Vai nu o mai deplangeti pe biata Monicuta; nu e decat o simpla parasuta. Cine cui i-o fi distrus viata ? Nu Monica i-a tocat toti banii lui Iri ? Nu a crescut-o el practic si a facut-o doamna ? Acum cand nu mai are bani, nu mai e bun, gata. Cum e chestia aia ? Sa stai langa sot la bine si la rau ? Ea fuge ca o lasa acum cand sotul ei nu mai are bani si mai mult vrea sa-si ia si bunurile daruite de sotul ei. Iri a fost mereu un gentleman. A scos-o din mizerie pe asa zisa dna columbeanu si ar trebuie sa-i multumesaca batranului toata viata.
Daca Pepe continua cu discretia,tinandu-se departe de mahalaua specifica Oanei,are numai de castigat.Mosul Columbeanu nu merita niciun pic de respect pentru comportamentul sau.Este un barbat la o varsta f.critica,nu stie sa piarda si este gretos de razbunator,nu este un domn,ci arata perfect ceea ce este : un parvenit fara educatie
1. comparatia e absurda, fortata, nu tine! 2. @mara: "tanara fata", pe care o aperi cu atata sarg, era acum cativa ani o parasuta semianalfabeta, care s-a crezut suficient de smechera incat sa faca un calcul pripit. rezultatul: pur si simplu, i s-a infundat. asa ca a primit fix ce a meritat, nothing more and nothing less!
este penibil un mos de virsta a doua care distruge viata unei tinere fete .Nu cred ca nu o sa fie taxat de fetita atunci cind va creste mare si isi va da seama ce a facut tatal ei .Este penibil nu stie sa piarda cred ca Monica plateste pentru toate femeile care l-au parasit.
Posteaza comentariu