"Când spui că se împlinesc 20 de ani, te gândeşti 'Doamne, chiar a trecut atât de mult". Să sperăm că vom aduna trupele şi vom face ceva să sărbătorim acest lucru anul viitor. Desigur, este planul meu, nu ştiu despre celelalte", a spus Mel B.
Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, "Wannabe", în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări.
Inițial, fetele de la Spice Girls au convenit să ia o pauză pe termen nedeterminat, după ce, pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm - au lansat un al treilea album în 2000, "Forever", iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.
În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul "Return of the Spice Girls", care s-a bucurat de mare succes. Mel B - Scary Spice, Victoria Beckham - Posh Spice, Emma Bunton - Baby Spice, Geri Halliwell - Ginger Spice şi Melanie C (Chisholm) - Sporty Spice s-au reunit pentru un scurt recital în anul 2012, la ceremonia Jocurilor de Vară de la Londra.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu