Paris Hilton, iepuraşul roz la petrecerea de Paşte de la conacul Playboy

Fondatorul imperiului Playboy dă în fiecare an, de Paşte, o petrecere pe domeniul său, la care toate fetele Playboy se prezintă în costume de iepuraş. Duminică, cel mai sexy iepuraş a fost Paris Hilton, care s-a îmbrăcat în roz şi a căutat ouă de ciocolată alături de Hugh Hefner.

Pentru cei mai mulţi dintre catolici, Paştele e un prilej de reflecţie. Însă la conacul Playboy nu e sărbătoare dacă "tata Hefner" nu organizează tradiţionala petrecere cu fete echipate în iepuraşi şi cu ouă ascunse prin grădină.

Duminică, atracţia petrecerii a fost Paris Hilton, care a purtat un costum roz de iepuraş şi şi-a etalat silueta. Vedeta a postat pe Instasgram câteva imagini de la acest eveniment, în care apare în compania gazdei sale, Hugh Hefner. "Iepuraşul de Paşte cu Hef. Te iubesc, @HughHefner. Paşte fericit!", a scris Paris lângă fotografie.

Paris a mai postat o imagine în care apare alături de rapperul Snoop Lion, mai cunoscut sub fostul nume de scenă Snoop Dogg, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Presa nu a dat multe detalii despre petrecerea organizată la reşedinţa lui Hefner, dar este de aşteptat ca aceasta să fi respectat reţeta de succes care l-a consacrat pe "tăticul" Playboy: multe fete sexy, sumar îmbrăcate, muzică bună şi mâncare la discreţie, plus felurite surprize. Pe scurt, distracţie garantată.

Cu câteva ore înaite de a merge la petrecere, Paris Hilton a făcut impresie la sosirea pe aeroportul din Los Angeles. Fosta vedetă de televiziune s-a oprit preţ de câteva secunde pentru a semna câteva autografe şi s-a declarat încântată de revenirea acasă. "Hei! Tocmai am aterizat din nou în LA. Sunt atât de fericită să fiu în sfârşit acasă! Abia aştept să-mi văd animăluţele acasă! Casă, dulce casă", a scris ea pe Twitter.



Odată ajunsă la reşedinţa ei, Paris a postat pe Instagram o poză în care apare alături de căţeluşii săi. "Atât de fericită să fiu cu copiii mei!", a scris starleta.



Paris Hilton este strănepoata fondatorului imperiului Hilton, Conrad Hilton. În ultimii 10 ani, Paris Hilton rareori a lipsit din tabloidele din întreaga lume, notează Mediafax.

Între 2003 şi 2007, Paris a participat, alături de cea mai bună prietenă a ei din acea perioadă, Nicole Richie, la reality-show-ul "The Simple Life", iar în 2008 a fost protagonista unui format TV similar, în care îşi căuta o nouă prietenă.

În 2007, starleta a petrecut trei săptămâni în închisoare pentru că a încălcat termenii impuşi în perioada de libertate condiţionată, după un accident rutier, iar în 2010 a fost condamnată pentru posesie de droguri.

Între timp, ea a lansat mai multe colecţii vestimentare internaţionale, un parfum şi o linie de pantofi.

De asemenea, ea s-a lansat şi în industria muzicală. Albumul de debut al starletei americane, "Paris", lansat în 2006, a generat opinii împărţite în rândul criticilor muzicali.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
2 Aprilie 2013