Actrița în vârstă de 55 de ani a postat pe 1 ianuarie o imagine în care poartă o coroniță pe cap și îl sărută pe iubitul său în fața a ceea ce părea să fie un altar.
Citește și: 9 cupluri de vedete care s-au despărțit în 2021
„Ei bine... Este oficial!”, a scris actrița în postare. Însă prima imagine era urmată de un selfie cu cei doi, iar pe fotografie apare scris mesajul „Este 2022!”.
Mesajele de felicitare au început să curgă la scurt timp în secțiunea de comentarii. Nu doar fanii lui Halle au fost induși în eroare de postare, ci și prietenii săi la fel de celebri. Dwayne “The Rock” Johnson, Ava DuVernay și Octavia Spencer au postat mesaje prin care i-au felicitat.
„Binecuvântări, Regină!! Minunat”, a scris actrița Ava DuVernay.
„Felicitări, voi doi! Frumos!!”, a comentat și Dwayne Johnson, adăugând emoji cu mâini care bat din palme.
Naomi Campbell și actrița Taraji P.
Henson au crezut, de asemenea, că cei doi s-au căsătorit și au adăugat felicitări și urări de bine pentru cuplu.Berry s-a străduit să clarifice situația, adăugând comentarii la postare. „Este oficial... este 2022. Nu acesta e mesajul postării?”, a întrebat un follower, la care Berry a răspuns „Daaaa!”.
Actrița a fixat în parte de sus a postării un mesaj al cineastei Oge Egbuonu care a scris „Ar trebui ca voi toți să dați scroll stânga”, pentru a-i ajuta pe useri să descopere adevăratul mesaj.
Pe 2 ianuarie, Halle a publicat un nou mesaj pentru a face lumină în privința postării de pe Instagram care a indus oamenii în eroare.
„Doar ne distram de Anul Nou! În mod clar oamenii nu dau scroll dreapta atât de mult pe cât credeam”, a scris ea amuzată în postare, adăugând un emoji care râde cu lacrimi.
„Totuși, vă mulțumim pentru urările de bine. Ne-au ajuns la inimă”, a continuat vedeta.Actrița deținătoare a unui Premiu Oscar și Van Hunt formează un cuplu din 2020. Ei doi și-au făcut relația publică pe Instagram în luna septembrie 2020, când au postat o imagine în care Halle purta tricoul iubitului său.
Deși Berry și Hunt nu s-au căsătorit, de fapt, actrița americană a mai fost căsătorită de trei ori. Ea a fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice din 1993 până în 1997, cu cântărețul Eric Benet din 2001 până în 2005 și cu actorul Olivier Martinez din 2013 până în 2016.
Halle și Martinez au împreună un fiu în vârstă de opt ani, pe nume Maceo.
Ea mai are o fiică de 13 ani, pe nume Nahla, din relația cu modelul Gabriel Aubry.Van Hunt nu a fost căsătorit niciodată și are un fiu în vârstă de 18 ani dintr-o relație anterioară.
La începutul lunii trecute, Halle a spus că Hunt este iubirea vieții ei.
„Am găsit în sfârșit iubirea, anul acesta. Știți cu toții că a fost o călătorie dureroasă pentru mine”, a glumit actrița, făcând referire la relațiile destrămate pe care le-a avut de-a lungul anilor.
„Ați văzut cum am dat greș iar și iar. Și pe lângă faptul că am regizat prima dată un film, mi-am găsit de asemenea iubirea vieții. Știu că acest lucru este adevărat și știu și de ce.
Pentru că dai greș de atâtea ori încât știi cum arată eșecul. Pentru că am dat greș de atâtea ori, știu acum cum arată dragostea cu adevărat”, a declarat vedeta.