Olivia Steer, enervată că Alina Mungiu le ţine partea norvegienilor

Alina Mungiu, puternic contestată de Olivia Steer pentru poziţia în cazul familiei Bodnariu


Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de către Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce două dintre fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei, notează Mediafax.

Cazul Bodnariu a provocat un ecou în întreaga lume. Un protest global a fost anunţat, pe Facebook, pentru sâmbătă, de către un grup de sprijin, intitulat “Norway Return the children to Bodnariu Family”. Manifestaţiile de protest faţă de Barnevernet au avut loc în mai multe oraşe din 21 de ţări: România (în 15 oraşe), Austria, Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Ungaria, Italia, Irlanda, Norvegia, Polonia, Scoţia, Spania, Elveţia, Suedia, Marea Britanie, SUA, Canada, Hawaii, Australia, Noua Zeelandă.
În România, la Cluj şi la Suceava, au ieşit în stradă câteva mii de oameni, relatează Mediafax.

Adeptă a regimului alimentar raw-vegan, Olivia Steer s-a remarcat prin mai multe declaraţii controversate împotriva vaccinării copiilor, dar şi în cazul copiilor infectaţi cu bacteria E-Coli.

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • xyz pe 19 Apr 2016, 10:56
    DIN PACATE

    Din pacate, majoritatea populatiei este formata din indivizi gen Gina si Grigore care si-au imprastiat aberatiile pe aici.

    0
    0

  • xyz pe 19 Apr 2016, 10:54
    EFECTUL

    In loc sa va aberati pe aici, mai bine ati citi parerea lui Cristoiu despre caz. Norvegienii au avut dreptate, romanistanezii nu au absolut nici o treaba cu asta, dar le place sa se afle in treaba ca niste decerebrati ce sint. Copiii veneau batuti la scoala, statul a luat masuri, ce nu e clar? Si mersi inca o data dashteptilor de pe site care nu contenesc sa stearga comentariile "incomode", ca si cind asta ar rezolva ceva. Exprimarea libera e un vis.

    0
    0

  • mona pe 19 Apr 2016, 08:50
    Bodnariu vs Norvegia

    Sînt convinsă că adevărul e pe la mijloc. Îndoctrinarea religioasă nu e normală (şi ştim cu toţii de ce) iar regulile statului norvegian sînt clare şi se aplică. Te aliniezi sau pleci. E simplu. Şi aşa se poate vedea din afara problemei.

    1
    0

  • Gina pe 18 Apr 2016, 23:17
    Lista să fie accesibilă one line

    Ca să poată să fie semnată de toţi care accesează pagina şi sunt de partea familiei Bodnariu

    0
    1

  • Grigore pe 18 Apr 2016, 19:03
    Cerem să se facă o listă de protest

    Unde să se strângă semnăturile celor care sunt împotriva acestor proceduri barbare, neumane. Şi această listă să fie trimisă ambasadelor norvegiene din fiecare ţară, cerându-se să se deea un răspuns PUBLIC

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod