În urmă cu doi ani, Olivia Newton-John a fost din nou diagnosticată cu cancer de sân, după ce ea s-a vindecat în 1992 și 2013. Ea a făcut anunțul după ce a fost nevoită să-și amâne un turneu în Canada și SUA. Inițial, artista a crezut că durerile de spate erau provocate de sciatică, dar doctorii au descoperit că metastazele cancerului de sân s-au răspândit în osul sacrum, iar o tumoră a fost găsită la baza coloanei vertebrale.
Cancerul s-a întors. A treia oară
În 1992, Olivia Newton-John a fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân, pe care l-a învins, şi a susţinut campanii privind efectuarea de analize pentru depistarea acestei boli. Ea a primit al doilea diagnostic în 2013 - un nou cancer de sân care s-a extins la umăr, depistat întâmplător, în urma unui accident auto. În acel an, sora sa, Rona Newton-John, a murit din cauza unui cancer cerebral.
Dar în 2017, Newton-John a primit pentru a treia oară vestea cumplită: cancerul s-a întors mai agresiv și, din păcate, de această dată a ajuns în stadiul 4, ceea ce înseamnă că metastazele s-au răspândit în corp și boala nu mai poate fi învinsă, ci doar ținută pe loc.
Stadiul 4 al cancerului înseamnă că boala a ajuns în fază de metastaze sau s-a răspândit în corp. De cele mai multe ori, boala se extinde în oase, ficat și plămâni, dar poate ajunge și la creier sau în alte organe, notează site-ul Cancer.org. Deși cu tratament adecvat, precum radioterapia sau chimioterapia, poate fi ținut sub control mulți ani, cancerul în stadiul 4 nu poate fi vindecat.
Medicii nu i-au zis cât mai are de trăit. Au trecut 3 ani de atunci
Deși metastazele s-au răspândit în corp, cântăreața australiană nu-și pierde cumpătul și continuă să gândească pozitiv. Într-un interviu emoționant, Olivia Newton-John a mărturisit că se concentrează pe bucuria din viața sa și că refuză să privească statisticile: "Sunt fericită. Sunt norocoasă. Sunt recunoscătoare. Mai am de trăit. Și am de gând să trăiesc mai departe", a spus ea în interviul difuzat duminică de postul de televiziune CBS, în cadrul emisiunii "This Morning".
Medicii nu i-au spus cât mai are de trăit, dar iată că de la momentul diagnosticului terifiant au trecut trei ani. Cine nu ar fi cedat în fața acestui inamic implacabil? Și totuși, Olivia Newton-John nu-și pierde optimismul și nu abandonează lupta. "Nu. <<De ce eu>> nu a intrat niciodată în discuție. Poate că undeva, în adâncul sufletului meu, am știut mereu că există un motiv sau un scop pentru asta sau poate că aveam nevoie de unul ca să fie OK pentru mine. Pentru că, o spun din nou, e vorba de o decizie: <<Cum o să mă descurc cu asta?>>", a declarat artista.
Într-un interviu emoționant, difuzat de postul de televiziune CBS în emisiunea "This Morning", Olivia Newton-John a mărturisit că se concentrează pe bucuria din viața sa: "Sunt fericită. Sunt norocoasă. Sunt recunoscătoare. Mai am de trăit. Și am de gând să trăiesc mai departe", a spus ea.
Întrebată cum s-a simțit când a aflat că are cancer la sân în stadiul 4, artista a răspuns că nu a dat importanță acestui diagnostic și nici n-a luat în seamă statisticile înfiorătoare.
"Am avut şi am o viaţă uimitoare. M-am de ce să mă plâng"
Ea a dezvăluit că doctorii nu i-au spus cât mai mare de trăit, dar a subliniat că și dacă i-ar fi zis, nu i-ar fi luat în seamă: "Nu citesc statistici. Dacă crezi în statistici, ajungi să le faci să se împlinească. Dacă cineva îți spune: <<Mai ai șase luni de trăit>>, e foarte posibil să se întâmple fiindcă crezi asta", a spus ea, adăugând că este mai bine să n-aibă nicio idee despre ce știu medicii.
Newton-John a mărturisit că s-a gândit la moarte: "Trebuie să te gândești, face parte din viață. Și, desigur, dacă ai un diagnostic de cancer - moartea face parte din asta. Ca mai toți oamenii, nu avem cum să știm când murim."
"Aș putea muri mâine. Poate să cadă un copac peste mine. Știm bine că o să murim. Dar încerc să nu mă gândesc prea mult la asta. Încerc să meditez și să fiu calmă și știu că toți cei la care țin sunt aici, așa că am pentru ce să privesc înainte", a adăugat ea.
În pofida amenințării continue cu care trăiește, artista nu şi-a pierdut optimismul: "Am avut şi am o viaţă uimitoare. Aşa că nu am de ce să mă plâng, chiar nu am. Fiecare trece prin câte ceva. Toţi avem ceva prin care trebuie să trecem în viaţă, iar asta a fost provocarea mea", a spus ea.
Tratamentul cu cannabis îi alină durerile
Doctorul Jonathan Cebon, de la Olivia Newton John Cancer Research Institute, a spus despre actrița australiană că este "un soldat" și "o luptătoare".
Cercetătorii de la institutul care poartă numele vedetei lucrează în încercarea de a descoperi formule de tratament mai bune pentru pacienți. Dar profesorul Cebon rămâne cu picioarele pe pământ: "Nu cred că va veni o zi în care vom întoarce foaia și vom descoperi brusc că boala a fost vindecată. Ce vom descoperi va fi că pentru fiecare tip de cancer vor deveni disponibile tratamente mai bune și încetul cu încetul vom ajunge într-un punct în care tot mai puțini oameni vor suferi de această boală."
Olivia Newton-John combate durerile provocate de cancer folosind cannabisul plantat de soțul ei, John Easterling, fondatorul companiei Amazon Herb Company, în curtea casei lor din Santa Barbara, California. Cântăreața spune că planta este "o alternativă sigură", după luni în care a avut dureri insurportabile și nopți nedormite.
Newtown-John a subliniat că a folosit această soluție după ce s-a consultat cu medicii săi. Vedeta și soțul ei fac acum campanie în favoarea legalizării cannabisului medicinal în Australia. "Nu-i un drog. Vedeți, asta e problema. Este renumele cannabisului - e și <<iarbă>>, e și plantă", a spus ea.
"Când am început să folosesc marijuana, nivelul durerii a scăzut mult și a devenit suportabil. Am devenit mai mobilă, am putut să dorm. Mi-a redus mult și anxietatea", a spus ea despre cannibisul medicinal.
Și-a vândut jacheta și pantalonii din "Grease" și a donat banii
Artista a scos la licitație faimoasa jachetă și pantalonii pe care i-a purtat în legendara scenă din filmul "Grease" în care a dansat cu John Travolta. Acestea și alte 200 de piese valoroase au fost vândute la licitație în noiembrie 2019, la Los Angeles, iar vedeta a donat toate încasările centrului oncologic Olivia Newton-John Cancer Wellness & Research Centre, care strânge fonduri pentru testările clinice cu marijuana medicinală.
Citește și: Catherine Zeta-Jones a împlinit 51 de ani. Cum arăta soția lui Michael Douglas în tinerețe
Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu "If Not for You". De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale.
Discografia sa cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind "Friends for Christmas", apărut în 2016. A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul "Grease" (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur, notează News.ro.
Newton-John a jucat în peste 20 de producţii artistice şi de televiziune, între ele numărându-se "Xanadu" (1980), "It's My Party" (1996) şi "A Few Best Men" (2011).
Foto: Hepta
Posteaza comentariu