Tânăra vedetă americană, în vârstă de 21 de ani, a fost transportată de urgenţă la un spital din apropiere, unde medicii au reuşit să îi stabilizeze respirația. Bobbi Kristina Brown a fost internată la secţia de terapie intensivă de la spitalul North Fulton din Roswell, un oraş aflat în apropiere de Atlanta, potrivit variety.com.
Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten al cuplului au fost cei care au descoperit-o pe Bobbi Kristina Brown în cada din sala de baie, sâmbătă, la ora locală 10.30.
Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgenţă la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, iar medicii au reuşit să îi stabilizeze funcţia respiratorie.
Poliţia americană a declarat că acest caz face obiectul unei anchete aflate în curs de desfăşurare. De asemenea, anchetatorii a efectuat o percheziţie în reşedinţa tinerei, căutând droguri, dar nu a descoperit astfel de substanţe, potrivit TMZ.com.
În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.
Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă şi consumul de cocaină".
Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe.
Whitney Houston şi fiica ei au cântat împreună la televiziunea naţională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa "My Love Is Your Love", în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii "Good Morning America", difuzată de postul ABC.
Distrusă de moartea mamei sale, Bobbi Kristina a trecut prin aceleaşi încercări ca părinţii săi, care au recunoscut public că s-au luptat cu dependenţa de droguri, scrie revista People, citată de Mediafax.
Posteaza comentariu