Fosta actriţă de telenovele a ajuns din nou la spital, de mai multe ori în ultimele săptămâni, din cauza problemelor pe care le are de câţiva ani. „Diagnosticul meu sună în felul următor: Rino-sinuzită acută frontal cronicizată. Inflamarea membranei meningelui. Cefalee care necesită infiltraţii zilnice în nervul Arnold, situat undeva în stânga şi în dreapta cefei şi timpanul stâng fisurat până la os, afecţiune care dă stări de vertij cu leşin şi inconştienţă. Pe fondul acestor probleme fizice, cronice şi netratate, se adaugă şi starea psihică proastă care mi-a fost indusă în ultima perioadă de femeia despre care credeam că mă iubeşte cel mai mult.
Weekendul trecut, ea a ajuns din nou la spital, din cauza unor dureri mari de cap. Din câte se pare, ea a leşinat acasă, iar apropiaţii au dus-o la spital, unde a stat două ore, după care a fost externată.
Problemele de sănătate pe care le are au adus-o din nou pe Oana Zăvoranu în platourile emisiunilor de scandal, vedeta profitând de ocazie şi făcând mai multe declaraţii care au încins spiritele.
„Mă bucur că, în timp ce proştii cred că ea stă să dea colţul, ea mă aude, dar nu zice nimic, pentru că cineva cu mai mult creier ca ea a sfătuit-o că a dat-o rău în bălării când, 'intubată pe moarte la reanimare', vorbea în direct la emisiune. Şi vă voi lumina că nu e la nicio terapie, ci ocupă, din egoist, răutate şi nepăsare, locul unui om cu adevărat bolnav, doar pentru încă puţin circ. Are 10 asistente la dispoziţie, a scandalizat şi bolnavii care nu o mai suportă, săracii oameni, că parcă e spitalul ei. Parcă a venit Satana la Fundeni peste ei. Ea e doar o şarlatancă plină de teatru, un monstru care înjură şi blesteamă tot ce mişcă. I-am interzis oricui din anturajul meu să mai vorbească cu ea. Am martori care pot să confirme cât suferă 'muribunda' care transformă o rezervă de spital într-un SPA de fiţe“, a spus Oana Zăvoranu.
Comentarii (5)
Ce să-i facem toți am înnebunit în România de după 1989. Au venit revoluționari după 1989 și au zis distrugeți industria, școlile și spitalele, flota, minele și tot ce aveți o să vină străini să vă facă ceva de lux. Și tot au venit străini și ne-au făcut buticuri de lux. Și astfel tot profitul României ia drumul exportului. Așa cum cântă domnul Tudor, aceasta-i România, aceasta-i nebunia, aceasta-i fericire, aceasta-i viitoru să te lași păcălit de escroci. Ce să zic doamnă Oana de ce nu mergi să săruți cruce, să săruți moaștele și să faci mătănii și să te închini la mormântul lui Boca, atunci lumea îți va spune uite-o pe Marea sfântă creștină. Eu doamnă Oana nu mai pot face aceste fapte, pentru că eu am aruncat la coșul de gunoi, Credința, Pe Isus și Biblia. Și eu am trecut prin nebunie damnă Oana așa e nebunia cuprinde România. Toată această nebunie am luat-o de la revoluționari care au zis că ei cu piepturile goale au oprit tancurile securități. Așa e creația lui Dumnezeu plină de nebuni și nebuniile Sale. Numai cine a trecut prin Nebunie știe efectele sale. Când eram și eu prin nebunie doamna Oana nu putem forma o propoziție coerentă, dacă spunem un cuvânt următorul cuvânt nu îl mai știam. Dacă cineva îmi spunea o frază peste un minut eu o uitam. Ce să vă zic Oana numi cine nu este nebun nu poate să știe ce este Adevăru. Știi cum a zis Hristos, află Adevărul și Adevărul te va elibera din sclavia păcatului. Dacă ne numără pe toți nebuni din România vom fi o țară de nebuni și nimic mai mult. Ce îți doresc eu Oana să te ajute Dumnezeu să îți recapeți echilibrul moral și sufletesc.Trebuie să știi un singur lucru Oana că numai Dumnezeu te poate ajuta, restul sunt minciuni și povești lumești.
Faceti-i un potop de bine si internati-o la 9. sau faceti-i un transplant de creier! Ce fata matza, soareci prinde! Sunt la fel amandoua!
Ii dati prea mare importanta acestei parasute. Mediatizarea asta, chiar si negativa, o face vedeta...O vedeta care si-a descoperit cei mai mari dusmani in propria mama si in fostul sot...O refulata, si o analfabeta...A propos Oana, timpanul tau are os ?! Curios ! Cum ti s-a fisurat deci "pana la os" ?
Oana este rusinea simbolului :FEMEIE !, chiar uneori ma intreb daca e... O cretina care si-a batut joc de viata ei si acum si mereu- se victimizeaza.O borfeta de pe centura care nu are nimic comun cu vedeta sau vai diva! Isi merita soarte si toti ca ea cei care nu se satura sa murdareasca sticla tv-ului !
Platon ai dreptate! Te susțin!
Posteaza comentariu