Oana Roman atacă Biserica Ortodoxă Română: „Nu cred în popi şi în bisericile astea sinistre“

Vedeta a postat un mesaj critic despre sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București.

Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului a stârnit interesul a zeci de mii de români, dar i-a și nemulțumit pe mulți alții. Printre aceștia se numără și Oana Roman, care își asumă criticile la adresa BOR, scrie Cancan. "O să-mi sară toată lumea în cap, dar eu cred in Dumnezeu, nu cred în popi şi în bisericile astea sinistre", a precizat fosta prezentatoare TV într-un mesaj insta story.

Într-o altă postare, Oana Roman a scris că își asumă "riscul" de a fi pusă la zid pentru că este altfel, gândește diferit și nu ezită să se exprime: "De când mă știu am fost altfel și pentru că eram altfel m-am simțit profund marginalizată.

Mi s-a spus ca nu sunt destul de bună, că sunt doar fata lui tata, că nu am nici un merit, că nu sunt frumoasă, că sunt grasă și câte și mai câte! Mulți ani am crezut, apoi am înțeles că de fapt ceilalți proiectau asupra mea propriile lor frustrări. Eu nu eram greșită. Ei erau și sunt greșiți. Mi-am văzut deci de drumul meu și am reușit. Am învățat să mă iubesc pe mine pentru ca alții să mă poată iubi.
Mă gândesc să vă dau întâlnire la un mic seminar în care să încercăm împreună să întelegem cum să scăpăm de complexe pentru a putea trăi în armonie"
, a scris vedeta pe pagina sa de Facebook.

Peste 110 persoane dintre cele care au participat la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului au avut nevoie de îngrijiri medicale, zece fiind transportate la spital, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Cei prezenți au stat ore în şir în frig pentru a participa la cereminia de sfinţire a Catedralei Mânturirii Neamului, dar şi pentru a ajunge să intre în Altar.
Slujbele au început duminică dimineaţă, iar după ora 14.00 credincioşii au putut intra în lăcaşul de cult, mulţi dintre ei îmbrâncindu-se pentru a înainta.

 

Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.