Elle consideră că secretul formei sale superbe ţine de nutriţie şi de "a trăi alcalin": "Cel mai important lucru pentru mine este cum mă simt şi am descoperit că dacă organismul meu îşi ia nutrienţii de care are nevoie, îi arată apoi şi în exterior - frumuseţea vine din interior."
Într-un interviu publicat de revista Ocean Drive, Elle MacPherson a povestit cum a înţeles că trebuie să-și curețe organismul. "N-am simțit nicio presiune când am făcut 50 de ani, poate pentru că am început demult să mă pregătesc pentru această etapă a vieții mele. La 40 de ani, am decis să mă concentrez pe sănătate și pe relaxare. Am încetat să mai beau și să iau pastile, nici măcar o aspirină, și am căutat să-mi curăț organismul", a spus ea. "Când am împlinit 50 de ani, n-am simțit nicio problemă fizică și nici n-am avut un șoc emoțional. N-a fost ca și cum <<Of, Doamne, era mai bine înainte>>, a fost mai degrabă ca și cum aș fi renăscut", a adăugat vedeta.
În 2015, Macpherson a prezentat în revista The Chalkboard, un alt principiu de bază al stilului său de viaţă: "Ca tânăr model, eram văzută drept atletică şi puternică. Dar n-a trecut mult timp şi mi-am dat seama de importanţa wellness-ului şi de efectul profund pe care o nutriţie corectă îl poate avea asupra modului în care te simţi. Se ştie bine că dacă mănânci multe legume îţi ajuţi corpul să fie alcalin, dar îmi dau seama că e dificil să trăieşti cu o dietă alcalină strictă şi sinceră să fiu, nu cred în extreme. Vreau să-mi trăiesc viaţa fără griji, aşa că iau suplimente alcaline în fiecare zi."
Supermodelul a declarat că regimul său se bazează pe un supliment sub formă de pudră verde, The Super Elixir, comercializat de compania ei, WelleCo, specializată în produse de wellness. Ea amestecă această pudră cu apă sau zeamă de cocos și o bea zilnic.
Elle Macpherson, care s-a lansat la vârsta de 21 de ani, a devenit un star internaţional după ce a apărut frecvent în ediţia australiană a revistei Elle, timp de şase ani la rând, iar publicarea fotografiilor sale de patru ori pe coperta revistei Sports Illustrated i-a adus porecla de "The Body" (Trupul).
Pe baza acestui nume, ea a clădit mai apoi un imperiu al produselor de îngrijire a pielii şi al lenjeriei intime, care valorează peste 50 de milioane de euro, notează Mediafax.
Top-modelul s-a căsătorit în august 2013 cu Jeffrey Soffer, un miliardar din Miami, în cadrul unei ceremonii organizate pe insula Fiji, la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi.
În vara anului trecut, presa britanică a scris că Macpherson s-a despărţit de soţul ei. Jeffrey Soffer e un miliardar din Miami care conduce o companie specializată în afaceri imobiliare. Aceasta este cea de-a doua căsătorie, atât pentru Jeffrey Soffer, cât şi pentru Elle Macpherson, care a mai fost căsătorită cu fotograful Gilles Bensimon, în perioada 1986-1989.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu