Vedeta în vârstă de 38 de ani a fost surprinsă luni, în timp ce mergea să ia masa la un restaurant din Los Angeles. Potrivit cotidianului britanic Daily Mai, ea a comandat un meniu vegan.
Alanis a fost fotografiată în timp ce se îndrepta spre mașină și, ca de fiecare dată la ultimele apariții publice obișnuite, ea s-a remarcat prin faptul că a renunțat la machiaj.
Artista nu are o problemă în a-și arăta vârsta, mai ales că silueta sa, vizibil modificată, nu-i permite alte soluții. Îmbrăcată simplu, cu un tricou alb peste care purta un cardigan de aceeași culoare, și cu jeanși gri, ea avea în picioare pantofi lejeri, cu talpa subțire.
Unul dintre motivele pentru care Alanis Morissette are curaj să renunțe la machiaj ar putea fi crema de față pe care o folosește, scrie ziarul britanic.
Ea a desenat etichetele pentru a cincea ediție limitată a liniei de produse cosmetice Kiehl, dedicată Zilei Pământului.
Toate veniturile obținute din vânzarea cremei de față vor fi donate proiectului ecologic Recycle Across America, iar Alanis s-a alăturat cu entuziasm acestei cauze.
La începutul lunii, ea a realizat o ședință foto pentru crema de față produsă de Kiehl și a postat o imagine pe Twitter, cu următorul comentariu. "La ședința foto pentru Hiehl, cu recycle Across America, pentru Ziua Pământului. Jenna & Clyde & Monika. dream team. xxx."
Alanis Morissette obișnuiește să nu poarte machiaj atunci când iese în oraș și nu are complexe pentru faptul că s-a îngrășat.
În februarie, ea a fost fotografiată, împreună cu soțul său, Mario Treadway, în Brentwood, California. Alanis era greu de recunoscut, având cel puțin 15 kilograme în plus față de anii '90.
Artista care a fost logodită în trecut cu actorul Ryan Reynolds s-a căsătorit în mai 2010 cu iubitul ei, rapperul Mario "Souleye" Treadway, în cadrul unei ceremonii secrete, după o relaţie de şapte luni.
Cântăreaţă şi compozitoare, Alanis Morissette, născută în 1974, la Otawa, în Canada, şi-a făcut debutul în lumea muzicii la vârsta de zece ani, când a înregistrat primul single din carieră - "Fate Stay With Me". La 14 ani a semnat primul contract cu o casă de discuri, iar în 1991 a lansat albumul "Alanis", al cărui succes i-a adus discul de platină în Canada şi un Juno Award (Grammy-ul canadian), la categoria "cea mai promiţătoare interpretă".
Debutul său pe plan internaţional a avut loc în 1995, odată cu albumul "Jagged Little Pill", care a intrat în istoria muzicii drept cel mai bine vândut material discografic de debut al unei artiste solo. Urmează alte patru albume cu vânzări record, precum şi numeroase single-uri care au urcat în topuri - "You Oughta Know", "All I Really Want", "One Hand In My Pocket", "Ironic", "You Learn", "Head over Feet", "Uninvited" (inclus pe coloana sonoră a filmului "City of Angels"), "Thank U", "That I Would Be Good", "Hands Clean", "So Pure", "King of Pain".
Apreciată pentru vocea sa, dar şi pentru originalitatea versurilor, Alanis Morissette a fost recompensată de-a lungul carierei cu nu mai puţin de 12 premii Juno şi şapte Grammy, înregistrând vânzări de peste 55 de milioane de albume în întreaga lume.
În 2008, cântăreaţa a concertat la Bucureşti, pe scena festivalului B'estfest. Alanis Morissette revine anul acesta cu un nou turneu mondial, ”The Guardian Angel Tour”, după o pauză de patru ani.
Foto: Hepta