Actrița britanică este cea mai bună dovadă că vârsta nu afectează frumusețea. Helen Mirren este în continuare un etalon în materie de eleganță, iar contractul pe care ea l-a semnat recent cu L'Oreal demonstrează că și o femeie de aproape 70 de ani poate avea glamour.
Acesta este primul contract pe care Helen Mirren l-a semnat cu o companie de produse cosmetice. Actrița vedeta britanică spune că a luat această decizie pentru a le încuraja pe femeile din lumea întreagă să "îşi exploateze la maximum" aspectul natural.
"Nu sunt o frumuseţe răpitoare, niciodată nu am fost, dar am avut întotdeauna un aspect OK şi intenţionez să mi-l păstrez. Întotdeauna mi-a plăcut brandul L'Oreal Paris şi sper că decizia mea le va inspira pe celelalte femei din lume, să le dea o mai mare încredere în ele însele şi să îşi exploateze la maximum aspectul natural.
Fiecare dintre noi merită acest lucru!", a declarat câștigătoarea premiului Oscar.