Nunțile anului. Vezi ce vedete și-au pus pirostriile în 2012!

4 din 12

Anca Neacșu a făcut trei nunți

Pe 6 iunie, fosta componentă a trupei ASIA s-a căsătorit civil la Istanbul, pe un iaht, cu iubitul ei turc, Serkan. Ea a mai făcut apoi două ceremonii religioase, una în România, alta în țara mirelui.

Cântăreaţa în vârstă de 32 de ani s-a căsătorit religios, pe 9 iunie, cu Serkan Yaman, de aceeași vârstă cu ea. Nunta cu 130 de invitaţi a avut loc la Royal President Ballroom din Bragadiru, iar darul de nuntă a ajuns la 30.000 de euro.
Rochia miresei a fost realizată de designerul Maria Simion, iar buchetul miresei a fost prins de o prietenă de-a Ancăi, din Cluj.

Tradițiile româneşti au fost respectate, iar trasul jartelei cu dinţii şi momentul de striptease al mirelui au captat atenţia invitaţilor, care l-au asemănat pe Serkan cu actorul principal dintr-un serial turcesc, „Ezel".
Soţul Ancăi a fost uimit de obiceiurile noastre, care în comparaţie cu ale lui sunt şi amuzante.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • madalina pe 24 Dec 2012, 13:32
    rochii

    sunt divine foarte faine numai una nu imi place asa mult ca celelalte

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod