Nunțile anului. Vezi ce vedete și-au pus pirostriile în 2012!
Nicoleta Luciu, nuntă şi botez "la pachet"
Vedeta s-a căsătorit pe 21 aprilie cu Zsolt Csergo, partenerul ei de şapte ani, la Miercurea-Ciuc. În aceeași zi, ei și-au botezat și tripleţii, Karoly, Kevin şi Kim.
Ceremonia a fost oficiată în limba română şi în maghiară. Zsolt a răspuns "IGEN", adică "da", în limba română. La eveniment, alături de miri, au participat 30 de invitaţi, printre care cele şase perechi de naşi, sora Nicoletei, Iuliana, împreună cu iubitul ei, Răzvan, Cătălin Măruţă, părinţii şi fratele lui Zsolt.
La cununia civilă, Nicoleta si Zsolt au primit şi câteva cadouri de la primarul oraşului Miercurea Ciuc. Este vorba despre trei cărţi: una de bucate şi una despre oraşul Miercurea Ciuc pentru Nicoleta, iar pentru Zsolt, volumul "Sign of the city"- scris în engleză, maghiară şi română, pentru a nu uita niciodată locul în care s-au căsătorit.
La ora 17:00, Nicoleta, însoţită de naşi, i-a botezat pe tripleţii Kim, Karoli şi Kevin la Mănăstirea Fecioara Maria, din Şumuleu. Nicoleta, îmbrăcată în mireasă, a fost condusă la biserică de naşul ei, Peter Imre. Vedeta a purtat o rochie care i-a pus în valoare decolteul generos. 200 de invitaţi au fost prezenţi la petrecerea ţinută într-un restaurant din Miercurea Ciuc.
Nicoleta n-a avut însă un an perfect. Fericirea ei a fost umbrită de dezvăluirile din presă despre relația lui Zsolt Csergo cu Kinga Sebestyen, care a fost pe punctul de a provoca divorțul vedetei TV. Încet-încet, tensiunea s-a mai domolit, iar Nicoleta și Zsolt au rămas împreună.
Comentarii (1)
sunt divine foarte faine numai una nu imi place asa mult ca celelalte
Posteaza comentariu