Nunţile anului 2013 în România. Află cine a mers la altar!
Bianca şi Victor Slav, nunta anului
Cel mai important eveniment monden al acestui an a fost, de departe, nunta Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav. Cei doi s-au căsătorit în toamnă, însă în presă au apărut deja informaţii potrivit cărora Bianca şi Victor ar urma să divorţeze anul viitor.
Elena şi Lucian Bute, nuntă cu 500 de invitaţi
Pe locul doi ca importanţă şi mediatizare a fost nunta lui Lucian Bute. Boxerul român şi-a unit destinele cu aleasa inimii, Elena, alături de ei fiind prezenţi aproximativ 500 de invitaţi.
Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt au petrecut la Poiana Braşov
În luna noiembrie a acestui an, Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt au făcut o petrecere mare, cu peste 300 de invitaţi, în Poiana Braşov, cu ocazia nunţii lor.
Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt au ales Poiana Braşov pentru că aici se află hotelul de lux al naşilor lor, familai Munteanu, locaţia considerată de ei perfectă pentru importantul eveniment, notează Libertatea.
Oana Ioniţă a schimbat trei rochii de mireasă la nuntă
Bebeluşa Oana s-a căsătorit în acest an cu Florin Budnaru, naşi fiindu-le Mihai Găinuşă şi soţia lui. La fericitul eveniment, Oana Ioniţă a schimbat trei rochii de mireasă.
Celia, nuntă la conac
Cântăreaţa Celia şi iubitul ei, australianul Ardeli, s-au căsătorit în România, lângă Deva. La biserică, artista şi-a făcut apariţia într-un Bentley decapotabil de epocă, iar petrecerea a avut loc la un conac, fiind invitate aproximativ 300 de persoane.
Adina Alberts s-a căsătorit cu Viorel Cataramă
Viorel Cataramă şi Adina Alberts s-au căsătorit în vara acestui an, în cadrul unei ceremonii fastuoase. Evenimentul a avut loc la reşedinţa din Snagov a omului de afaceri, iar Adina a fost îmbrăcată într-o rochie de mireasă cumpărată de la Londra.